Costel Enache: „Trebuie să remarc caracterul jucătorilor şi echilibrul lor mental!”

De: Cancan
Publicat: 22/08/2017 | 11:48

„Am fost plimbat pe toată gama sentimentelor. Am avut trăiri pozitive, mai puţin. Mă simt obosit dar foarte împlinit profesional. Trebuie să remarc caracterul jucătorilor şi echilibrul lor mental. Am încercat să construim, am avut o mentalitate ofensivă bună, am încercat să controlăm jocul. Singurele minute în care am suferit şi am avut ceva emoţii au fost ultimele minute când am rămas în 10”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani.

Pentru revelaţia acestui sezon a Ligii I urmează duminică o misiune imposibilă pe „Naţional Arena” în faţa FCSB-ului, echipă în faţa căreia moldovenii nu au reuşit să obţină în toate confruntările susţinute în Liga I decât o remiză.