COVID -19 pune stăpânire pe Liga 1!

Publicat: 15/10/2020 | 16:39
Nou deschisă, secția de terapie intensivă a spitalului Witting din București s-a umplut în 24 de ore

Chindia Târgovişte a anunţat, astăzi oficial că în urma testării au fost depistate cinci cazuri pozitive de COVID-19. Dintre cei cinci, trei sunt jucători, unul antrenor la Centrul de Copii şi Juniori, iar altul e un junior Under-17.

„Clubul nostru a luat măsurile care se impun în această situaţie şi aşteaptă acum deciziile Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa. Conform Protocolului medical pentru reluarea competiţiilor, programarea meciului cu Gaz Metan Mediaş (sâmbătă, 17 octombrie, ora 14:00) nu este pusă în pericol”, a precizat clubul într-un comunicat oficial.

De asemenea, la ultimul test efectuat înaintea reluării Ligii 1, Universitatea Craiova a anunțat că doi fotbalişti şi o persoană din staff-ul auxiliar au fost depistaţi pozitiv.

„Din păcate, în urma unei noi testări Covid-19, doi fotbalişti ai echipei noastre au fost depistaţi pozitiv. De asemenea, a fost depistată pozitiv şi o persoană din staff-ul auxiliar. Cei trei sunt asimptomatici şi le dorim însănătoşire grabnică”, a anunţat clubul Universitatea Craiova pe pagina oficială de Facebook.

La rândul lor, cei de la FC Botoșani au confirmat astăzi încă două cazuri pozitive de COVID-19, cei afectați fiind jucătorii Denis Haruț, reîntors de la lotul național de tineret și David Babunski.

În ciuda ultimelor cazuri pozitive de coronavirus, programul etapei a VII-a a Ligii 1 se va disputa conform programării inițiale.

Program etapa a VII-a Liga 1
Vineri, 16 octombrie
ora 21:00 FC Argeș – Astra Giurgiu
Sâmbătă, 17 octombrie
ora 14:00 Chindia Târgoviște – Gaz Metan Mediaș
ora 16:30 Poli Iași – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 21:30 CFR Cluj – FC Botoșani
Duminică, 18 octombrie
ora 18:45 FC Hermannstadt – UTA
ora  21:30 Dinamo – Universitatea Craiova
Luni, 19 octombrie
ora 18:00 FC Voluntari – Viitorul Constanța
ora 21:00 Academica Clinceni – FCSB