CRBL, dezvăluiri neașteptate despre ce s-a întâmplat imediat după eliminarea de la Survivor România: ”Am bufnit în plâns instant”

Publicat: 09/05/2022 | 16:58

CRBL a fost unul dintre concurenţii apreciaţi de la Survivor România, în primul rând pentru ambiţia de care a dat dovadă pe parcursul competiţiei. Din nefericire, din cauza problemelor de sănătate acesta a fost nevoit să părăsească show-ul. Iată prin ce a trecut CRBL imediat după ce a fost eliminat.

CRBL a fost invitat recent la podcastul găzduit de Cătălin Măruță, acolo unde a povestit cum a reacționat după ce a fost eliminat de la Survivor România 2022. După aproape trei luni în care a fost nevoit să se lupte cu condiţiile dificile din junglă, artistul a ajuns alături de familia sa de care îi era extrem de dor.

Revederea cu soţia, dar şi cu fiica sa a fost extrem de emoţionantă.

NU RATA: A PĂRĂSIT REPUBLICA DOMINICANĂ, DAR EXPERIENȚA ÎNCĂ ÎL MACINĂ. „SURVIVOR” I-A LĂSAT SECHELE ADÂNCI LUI CRBL!

Prin ce a trecut CRBL după ce a fost eliminat de la Survivor 2022

După ce a fost eliminat, cântărețul a fost cazat într-o cameră de hotel, însă nu a primit telefonul imediat. Cu toate acestea, la cazare exista internet, iar CRBL şi-a putut vedea pentru prima dată soţia la emisiunea lui Cătălin Măruță. Emoţiile au fost atât de puternice încât a izbucnit în plâns.

În acelaşi timp, artistul a povestit faptul că a fost la fel de emoționat în momentul în care a vorbit cu familia sa printr-un apel video.

“Doar în momentul în care am văzut-o, am bufnit în plâns instant. Și am văzut-o la tine în emisiune prima oară. Eu nu am văzut-o pe telefon, că telefonul mi l-au dat mai târziu.

M-am dus în camera de hotel, acolo aveam internet, și m-am uitat, și primul lucru a fost Elena la tine în emisiune. Alea au fost primele informații pe care eu le-am luat, după emisiune.

Și când am văzut-o prima oară, am bufnit în plâns. Și când am luat telefonul și ne-am văzut pe FaceTime, iar. A fost un șoc.”, a povestit CRBL în cadrul podcast-ului Acasă la Măruță.

 

Sursă foto: Instagram