Cresc salariile cu mii de lei. Cine sunt românii care vor beneficia de majorare

Publicat: 06/06/2022 | 11:33
Ce se întâmplă cu pensiile în luna iunie/ Foto: Facebook

Vești bune pentru primarii din România. Salariile acesyora vor creşte până la 23.000 de lei brut, începând cu 1 iulie, ceea ce înseamnă şi cu mii de lei în plus faţă de cât sunt acum.

Acum, salariile primarilor sunt calculate în funcţie de salariul minim pe economie, iar acestea au fost plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată în 2019, de 2.080 lei.

În prezent, aleşii vor ca plafonarea să se facă la salariul minim pe economie aflat în plată în 2021, adică 2.300 de lei. Creşterea salariilor pentru primari ar fi trebuit votată la pachet, săptămâna trecută, dar din cauza unei erori materiale, proiectul trebuie votat din nou.

VEZI ȘI: VEȘTI BUNE PENTRU MILIOANE DE ROMÂNI! SALARIUL A CRESCUT LA 3.000 DE LEI, IAR LEGEA A INTRAT DEJA ÎN VIGOARE

Amendamentul a fost însuşit de deputatul PSD Adrian Solomon şi prevede că salariile primarilor nu vor mai fi plafonate la salariul minim din 2019, ci la salariul minim din 2021.

Salariile primarilor se calculează în functie de salariul minim pe economie aflat în plată. În 2019, acesta era 2.080 lei, în 2021, este de 2.300 lei.

CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL MOMENTULUI! SE DAU BANI ÎN PLUS LA SALARIU, ÎNCEPÂND CU 1 IULIE 2022