Cresc salariile de la 1 august 2023! Românii care vor încasa mai mulţi bani

Publicat: 09/07/2023 | 14:07
Bani în plus pentru o anumită categorie de români / foto: Pixabay

Vești bune pentru o anumită categorie de români! Guvernul a anunțat că salariile vor fi majorate de la 1 august 2023. Cine sunt cei care vor primi mai mulți bani, începând de luna viitoare, în rândurile de mai jos.

Zilele trecute, sindicaliștii din Sănătate și oficiali din Guvern au avut mai multe întâlniri pe fondul amenințărilor cu greva generală din partea angajaților din domeniul sanitar. După multe negocieri, Guvernul a anunțat că vor fi mărite salariile cadrelor medicale.

CITEȘTE ȘI: Anunţ important pentru pensionarii cu pensii mici! Câți bani le intră pe card, din august 2023

Cu cât vor crește salariile din sectorul medical începând cu 1 august 2023

Potrivit noii Ordonanțe de Urgențe, asistenții medicali ar urma să primească 500 de lei în plus la salariu și încă 300 de lei pentru activitatea din zilele libere și sărbători legale. Celelalte categorii de personal vor primi după cum urmează:

– medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază vor primi 500 de lei;

– medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în afara normei legale de bază vor primi 1.000 lei;

– biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi vor primi câte 500 lei;

-asistenţii medicali, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi și moașele vor primi câte 500 de lei lunar;

De asemenea, aceștia vor primi și câte 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele în care aveau repaus săptămânal.

Cu toate acestea, sindicaliștii anunță că vor urma să protesteze în continuare în Piața Victoriei din București, deoarece susțin că promisiunile Guvernului vor fi aplicate mai mult pe hârtie.

,,OUG nr. 63/2023 nu poate fi aplicată nici măcar angajaților din Sănătate. Motivul este unul evident pentru oricine are minime cunoștințe în legislația aferentă salarizării: deoarece drepturile salariale din această OUG au fost considerate „indemnizații lunare”, nu drepturi salariale specifice, cum era firesc, ele fac parte din aceeași categorie cu sporurile și trebuie introduse în limita de 30% (în care, în majoritatea spitalelor nu încap nici sporurile peste limita minimă)”, a explicat Federația Solidaritatea Sanitară, notează doctorulzilei.ro.

VEZI ȘI: Se dau 250 de lei de la stat! S-a dat legea aşteptată de o mulţime de români