Crimă la stână! Și-a bătut colegul cioban până când și-a dat ultima suflare

Publicat: 15/09/2019 | 16:52

Poliţiştii doljeni au prins, duminică, un tânăr de 25 de ani, din Pieleşti, bănuit că şi-a omorât colegul de stână. Acesta a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Cei doi ciobani doljeni s-au luat la ceartă şi au ajuns la bătaie. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit inconstient într-un șant, iar pe corp avea urme vizibile de violență. Victima de 38 de ani, din Pielești, a fost transportată la spital, unde a decedat.

Din cercetările efectuate de polițiști, se pare că în noaptea de 13/14 septembrie, între victimă şi un tânăr de 25 de ani, din Pieleşti, angajat la aceeaşi stână, ar fi avut loc o altercaţie fizică. În urma conflictului, agresorul a fugit şi a fost găsit și prins de polițiști în timp ce se afla pe câmp, în extravilanul comunei Terpezita.

Ptrivit IPJ Dolj, fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, fiind prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, in vederea continuării cercetărilor și a dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult