Criminalistii cauta dovezi in cada avocatei disparute

De: Cancan
Publicat: 01/10/2007 | 00:00

Cercetari. Politistii si procurorii vor verifica criminalistic mai multe bunuri din casa in care a locuit Elodia Ghinescu Mihai Niculescu Procurorii care ancheteaza, de o luna, disparitia avocatei din Brasov vor cere, astazi, expertizarea criminalistica pentru al doilea set de obiecte ridicate din apartamentul Elodiei Ghinescu . Specialistii criminalisti se vor pronunta asupra petelor de sange gasite pe perdeaua de la balcon, pe pernele canapelei si vor analiza inclusiv sifonul de la cada baii, in cautarea altor elemente care sa confirme ca avocata a fost omorata in propria-i casa, sustin surse judiciare. „Certitudinea omorului nu va exista insa decat atunci cand se va gasi macar un deget al Elodiei”, a precizat procurorul-sef Marius Iacob, coordonatorul anchetei. Intre timp, anchetatorii au aflat ca poseta gasita intr-o rapa din apropierea comunei Cristian din Brasov nu i-a apartinut avocatei. Cautarile vor fi reluate, de astazi, prin alte rape din apropierea drumului care leaga Brasovul de Pitesti. Vineri, anchetatorii au audiat mai multe cunostinte din cercul de prieteni si colegi ai Elodiei, precum si pe asistenta acesteia, Emilia Nita. Femeia s-a aflat in cabinetul avocatei in seara zilei de 29 august, cand Elodia s-a certat cu sotul ei, la telefon. „Atunci am auzit-o pentru prima data pronuntand cuvantul divort”, le-a declarat Emilia Nita procurorilor. Femeia a vazut-o pe Elodia foarte nervoasa, reprosandu-i sotului plecarile tot mai dese la Pitesti, dupa orele de program din sectia de politie, si acuzandu-l ca si-a gasit acolo o amanta.