Criminalul din Brașov susține că poate vorbi telepatic cu familia lui: „Copiii mi-au spus că e mai bine acolo!”

Publicat: 28/03/2018 | 10:44

Criminalul din Brașov, Florin Mircea Buliga, a făcut declarații halucinante. El le-a spus anchetatorilor că poate comunica telepatic cu soția și cei doi copii pe care i-a omorât. Bărbatul susține că victimele i-au transmis că „e mai bine acolo”. De asemenea, el le-a mai spus polițiștilor că a vorbit cu cei doi copii în timp ce îi omora și până când aceștia și-au dat ultima suflare.

„Copiii mi-au spus că e mai bine acolo!”, le-ar fi spus criminalul din Brașov anchetatorilor, potrivit stirilekanald.ro. Florin Mircea Buliga le-a spus oamenilor legii că el crede în reîncarnare și în existența vieților multiple. Mai mult, el a vrut să-i ucidă pe soția și copiii ei în perioada Paștelui, pentru că atunci „trebuie să moară anumite persoane alese”. Anchetatorii l-au descris ca pe o persoană „ciudată”, dar nu „nebună”.

A auzit voci care i-au spus să se omoare

Înainte de a comite crima, Buliga a fost la Mănăstirea Şinca Veche. Acolo, bărbatul susține că ar fi auzit nişte voci care l-ar fi îndemnat să îşi ia viaţa. Bărbatul chiar ar fi încercat să se sinucidă, dar nu a reuşit, după care s-a decis să ia viaţa membrilor familiei sale. Florin Mircea Buliga le-a spus anchetatorilor că prin gestul său le-a salvat sufletele celor dragi. De asemenea, criminalul crede că a avut o revelaţie religioasă.

Bărbatul a fost dependent de alcool şi că în urmă cu un an a urmat un tratament pentru a scăpa de alcoolism. Vecinii spun că nu au obervat ca omul să fie beat vreodată, dar familia Buliga se mutase recent în apartamentul din blocul din cartierul Noua.

 

 

 

Angie Voicu