Cristi Borcea a fost terorizat în pușcărie! ”Nu puteam să mă duc la baie decât…”

De: Cancan
Publicat: 03/07/2018 | 17:24
Lui Cristi Borcea i s-a făcut rău în sala de judecată.

Fostul acționar de la Dinamo a fost eliberat condiționat după 4 ani și 3 luni de închisoare. Cristi Borcea a mărturisit că a avut parte de experiențe traumatizante după gratii, pe care le va tratata la psihiatru și psiholog. 

Pe lângă cei patru ani şi patru luni petrecuţi la închisoare, Cristi Borcea a câştigat 10 luni de libertate graţie recursului compensatoriu pentru condiţiile grele de detenţie şi peste 330 de zile de libertate pentru că a muncit în spatele gratiilor.

El a dat o mega petrecere aseară, dar spuen că nu a uitat coșmarul prin care a trecut cât timp a fost închis.

Nu puteam să mă duc la baie  decât sculându-l pe Victor Becali sau bătând cu sticla de plastic să fugă șobolanii. Am spălat holurile secției ca să pot primi o permisie. Am făcut curățenie pe secție, am luat mopul dimineața, la 5 şi jumăte, până seara, la 7 jumătate, ca să pot să primesc o permisie de 3 zile, după un an și patru luni”, a declarat Cristi Borcea pentru Click!.

Acesta a mai recunoscut că în perioada următoare urmează să treacă pragul unui psihiatru sau a unui psiholog pentru a-l ajuta să-și revină.