Cristian Borcea, “stăpân” în închisoare. “Doar ridică un deget și…”

Publicat: 12/10/2019 | 10:05

Judecătoria Sectorului 4 a admis eliberarea lui Cristian Borcea deoarece afaceristul a fost stăruitor în muncă în penitenciar, a participat la programe și a dat dovadă de „îndreptare”, iar faptele pentru care a fost condamnat nu pot duce la concluzia că scopul pedepsei nu a fost atins. Totuși, procurorii au făcut apel, iar omul de afaceri mai are de așteptat până să respire, din nou, aerul libertății.

Faptul că se află după gratii nu pare o problemă pentru Cristian Borcea. Asta, în principal, datorită pachetelor pe care le primește de la familie. ”Cristi Borcea este stăpân acolo. Doar ridică un deget și cineva se apucă să îi rezolve orice problemă. Dacă are ceva de făcut el, rezolvă vreunul dintre cei pe care îi are prin preajmă, el nu mai pune mâna la mai nimic. Are viață ușoară acolo pentru că are sufucuenți bani și primește pachete, iar el nu e deloc zgârcit. Dar, e ca la un troc… El dă ceva, iar cel care primește, îi face alte pofte… Oricum, nimeni nu îi comentează, așa că are cine să îi spele lenjeria, dacă are nevoie, cine să îi aranjeze patul cine să îl servească orice și-ar dori în închisoare”, a povestit pentru wowbiz.ro un apropiat de-al lui Cristian Borcea.

Omul de afaceri le-a promis tovarășilor de suferință că va avea grijă de ei chiar și după ce va fi eliberat. ”Din ce se știe, cei care îl servesc pe Borcea acum, și sunt vreo patru care îi fac toate treburile pentru ca el să poată sta relaxat, să nu se obosească, au primit promisiunea că după ce el iese, vor avea viață la fel de bună, că vor primi diverse din partea lui. Ei sunt oricum mai săraci, nu prea își permit multe, așa că le convine să fie servitorii lui, măcar că primesc și ei una, alta”, a mai precizat sursa mai sus amintită.

Cristi Borcea a lucrat din greu, la Chiajna. Mă rog, nu se spetea cu sapa, dar a lucrat în rând cu ceilalți. E un tip foarte mișto, are umor și chiar te distrezi cu el. Dar, atunci când a început munca, era negru de supărare, mormăia că trebuia să fie acasă, nu să fie în câmp, la muncă”, a spus unul dintre deținuții care până de curând, au fost închiși la Penitenciarul Jilava și care, de câteva zile, a fost eliberat.

E mai ușor să muncești la penitenciar. Acum, de fapt, am înțeles că nici nu mai muncește, știe că nu are rost să se spetească. El, oricum, trăiește ca un rege acolo, nu are probleme, e super-respectat de toată lumea”, ne-a mai spus sursa citată. Iar fostul coleg de penitenciar al lui Cristi Borcea ne-a explicat ce face, toată ziulica, fostul acționar al echipei Dinamo București. ”Când sunt meciuri, se uită la ele, se mai enervează când vede cum joacă Dinamo. Dar, dacă nu e fotbal la TV, joacă table. Și, vă zic sincer, e campionul pușcăriei, rupe la table. Am jucat și eu cu el, m-a bătut, are un noroc și la zaruri de nu se poate explica”, a precizat apropiatul lui Cristian Borcea.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult