Cristian Cioacă ar putea ieși din închisoare anul acesta. Declarațiile făcute de avocata familiei Ghinescu

Publicat: 15/02/2021 | 21:34

Cristian Cioacă ar putea ieşi din închisoare anul acesta, în ciuda faptului că a primit o condamnare de 15 de ani de închisoare.

În anul 2007, în noaptea de 29 spre 30 august, Cristian Cioacă a ucis-o pe aceasta, în urma unor certuri conjugale pornite de la infidelitate. Cioacă i-a aplicat Elodiei mai multe lovituri, după care a dus-o în baie și a tranșat-o, pentru a-i ascunde corpul mai ușor.

În anul 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat pentru uciderea acesteia și a primit o pedeapsă de 15 ani și 8 luni de închisoare, precum și achitarea pagubelor în valoare de 250.000 de euro, familiei Elodiei Ghinescu. Din cei 15 ani, acesta însă ar putea executa doar 11 ani şi 9 luni, pentru că a lucrat în penitenciar şi a participat la diverse activităţi. S-ar putea ajunge la o cerere de elibere condiţionată.

”Ar trebui să execute trei pe patru din cei 15 ani şi 8 luni de închisoare ce i-a primit Cristian Cioacă pentru infracţiunile săvârşite. Ar veni undeva la 11 ani şi 9 luni de închisoare. Fiind condamnat definitiv în anul 2014, bineînţeles că la ceea ce a executat se mai scad zilele pe care dumnealui le-a lucrat, a făcut diferite cursuri, a paricipat la diferite activităţi.

Arestul preventiv pe care dumnealui l-a executat anterior momentului condamnării definitive şi sigur că s-ar putea ajunge la o cerere de elibere condiţionată. Instanţa nu este obligată să şi admită o astfel de cerere. În opinia mea, Instanţa din Piteşti ar trebui să aibă în vedere infracţiunile deosebit de grave pe care el le-a săvărşit. Persoana dumnealui, indiferent că în penitenciar are un comportament pe care dumnealui încearcă să fie cât mai conformist, de altfel unul normal, instanţa ar trebui să aibă în vedere celalalte aspecte”, a spus Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu.

Fiul său nu vrea să-i poarte numele

Băiatul avocatei Elodia și al lui Cristian Cioacă locuiește de ani buni cu mătușa lui și este ferit de ochii curioșilor. După condamnarea tatălui său, băiatul Elodiei a solicitat în instanță schimbarea numelui său de familie.

Patrick nu vrea să poarte nici numele mamei sale și nici al tatălui său. Avocata familiei Ghinescu a spus că acest tertip la care ar fi recurs sora lui Cristian Cioacă nu va fi suficient pentru ca Patrick să nu intre în posesia moștenirii Elodiei.