Cristian Daminuţă şi Coca au devenit soţ şi soţie. Prima imagine de la Starea Civilă

Publicat: 04/12/2019 | 16:56

Bucurie mare pentru Cristian Daminuţă, fotbalistul s-a căsătorit civil cu iubita lui, Coca. Cei doi se pregătesc să devină părinţi, bruneta mai are foarte puţin şi va aduce pe lume un băieţel, care va purta numele Dominic. După cununia civilă, va urma şi cea religioasă, care este programată pentru la anul, urmată de botezul celui mic, toate fiind sărbătorite într-o super petrecere.

Dacă fotbalistul a ales să poarte un costum negru, femeia care îl va face tată a optat tot pentru o ţinută masculină, un costum alb.  „Zi specială cu soția mea”, a scris fotbalistul la imaginea postată, ambii ţinând mâinile pe burtica graviduţei.

„Acum urmează să facem cununia civilă şi anul viitor, în luna mai, deja am stabilit pentru nuntă şi botez. Cred că undeva prin 20, 21, 22 nu ştiu exact cum pică în săptămâna aia, cred că o să mergem să facem cununia civilă”, declara Daminuţă în urmă cu câteva luni.

Cine este Coca

Potrivit surselor noastre, Coca, noua iubită a fostului fotbalist al formației din Ștefan cel Mare, este una dintre cele mai cunoscute animatoare din Banat. Tânăra brunetă, care are un corp de-a dreptul răvășitor, a devenit cunoscută după ce a făcut senzație cu formele și mișcările senzuale în mai multe cluburi cunoscute din Timișoara, dar și din străinătate.

La doar 28 de ani, Cristian Daminuţă pare că şi-a încheiat socotelile cu fotbalul. În cariera sa, Cristian Daminuţă a fost legitimat la Poli Timişoara, Internazionale Milano, Modena, Dinamo, AC Milan, L’Aquila, Tiraspol, Viitorul Constanţa, Zakho, Baia Mare, Hapoel Nir Ramat-HaSharon, Olimpia Satu Mare şi Abano Calcio. El are trei selecţii şi un gol marcat pentru România U17, dar şi patru meciuri disputate pentru România U19.