Cristina Cioran, dezvăluiri cu ochii în lacrimi! Ce a dus, de fapt, la despărțirea de Alex Dobrescu

Publicat: 03/01/2023 | 07:38

Cristina Cioran și Alex Dobrescu și-au spus adio în urmă cu ceva timp. Deși nimeni nu se aștepta la o ruptură, cei doi au decis că trebuie să meargă pe drumuri separate. Inițial, cei doi nu au oferit prea multe detalii despre despărțire, însă acum Cristina Cioran a dezvăluit, cu ochii în lacrimi, ce s-a întâmplat între ea și tatăl fetiței sale.

Atunci când toată lume credea că lucrurile merg foarte bine și chiar o cerere în căsătorie fusese anunțată, Cristina Cioran și Alex Dobrescu surprindeau cu o despărțire. Se pare că cei doi ajunseseră să nu se mai înțeleagă și de ceva timp lucrurile erau foarte tensionate între ei. Deși despărțirea a fost bruscă, semnele care indicau spre asta au fost de mult acolo.

„Totul era în regulă și dintr-o dată ceva s-a întâmplat, ceva s-a schimbat, ceva s-a deteriorat, ceva a plesnit. Despărțirea asta nu a fost anunțată, ci pur și simplu au fost niște semne că lucrurile nu mai merg bine și la revedere. Deja mergeau din rău în mai rău, ca un cancer galopant, ca o tumoare malignă, care stătea să pocnească.

Mi-a fost greu să iau o decizie, să fiu categorică. Eu am încercat tot ce este omenește posibil și mi-am dat seama că n-are sens să mai încerc, că lucrurile nu se vor repara. Poate că mi-am dat seama prea târziu, poate că trebuia de la primele semne să zic stop, dar eu sunt foarte îngăduitoare, tolerantă, răbdătoare.”, a declarat Cristina Cioran, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

(CITEȘTE ȘI: CRISTINA CIORAN ȘI ALEX DOBRESCU SUNT LA CUȚITE! VEDETA A SPUS TOTUL DESPRE FOSTUL IUBIT. „SĂ MĂ LASE ÎN PACE.”)

Există șanse de împăcare?

Cristina Cioran nu regretă relația pe care a avut-o cu Alex Dobrescu și este cât se poate de bucuroasă că micuța Ema a ajuns în viața ei. Însă, vedeta exclude categoric o împăcare cu tatăl fetiței sale. Cei doi vor încerca să păstreze o relație bună de dragul celei mici, dar nimic mai mult nu se mai întrezărește pentru ei, cel puțin din perspectiva Cristinei Cioran.

„A încercat de multe ori să mă oprească, până când și-a dat seama că nu mai are sens, dar nu mă putea întoarce nimeni și nimic înapoi. S-a ajuns la niște certuri complet degeaba și când se ajunge la nimic îți dai seama că e gata. Bineînțeles, sunt și alte multe detalii pe care nu le pot discuta, dar s-a dus. A fost greu, dar a trecut. Faptul că el își dorește să ne împăcăm, e prea târziu.”, a mai spus Cristina Cioran.

(VEZI ȘI: CE INTERDICȚIE A PRIMIT CRISTINA CIORAN DIN PARTEA LUI ALEX DOBRESCU: „SĂ SPERĂM CĂ O SĂ O MAI VEDEM”)