Cristina Șișcanu a recunoscut: „Ne făceam nevoile în…” Ce se întâmpla, de fapt, când camerele erau închise la Survivor România de la Kanal D

Publicat: 11/02/2020 | 12:16
Cristina Șișcanu a recunoscut: "Ne făceam nevoile în..."

Mulți telespectatori fideli ai show-ului  ”Survivor România” doresc să afle și amănunte din culisele emisiunii. Ceea ce se vede la televizor este una, spun ei, însă și ceea ce se petrece atunci când camerele de luat vederi sunt închise trebuie să fie foarte interesant. 

După ce a părăsit ”Survivor România”, emisiunea difuzată de Kanal D, Cristina Șișcanu a ținut legătura cu fanii ei pe rețelele de socializare. Iar aceștia i-au adresat și unele întrebări ceva mai delicate. De pildă, un fan a întrebat-o direct unde își făceau concurenții nevoile și, firește, unde se spălau. Iar Cristina Șișcanu nu s-a ferit să spună adevărul. Când era vorba despre spălat, ”doar în mare”. Iar când era vorba despre satisfacerea unor necesități fiziologice, ”în junglă”.

„Nu ne spălam, doar în mare! Nevoile… în junglă, pe unde apucai, cu frica să nu te muște cineva! Și încă ceva, Survivor România este la primul sezon. Nu confundați cu Exatlon. Condițiile de trai sunt mult mai grele la Survivor, decât la Exatlon”, a Cristina Șișcanu pe Instagram.

Cristina Șișcanu: ”Asta-i viața!”

Cristina Șișcanu a fost eliminată de la ”Survivor România”, iar vedeta a declarat – în timpul ceremoniei  – că a trăit o experiență interesantă și intensă. A recunoscut, totodată, că nu s-a descurcat bine pe traseu, însă bucuria de a descoperi oameni care s-au transformat în prieteni este esențială.

”A fost o experiență interesantă, foarte intensă. Într-adevăr pe traseu nu m-am descurcat la nivelul la care trebuia să mă descurc. Din păcate nu am reușit să adun puncte. Eu sper că vor reuși să devină din ce în ce mai buni. Mă bucur că am găsit oameni cu care am reușit să leg prietenii și sper că vor ține și după show-ul «Survivor». Am un amalgam de emoții, i-am îndrăgit foarte mult, înainte nu-i cunoșteam pe majoritatea, dar ne-am împrietenit. Trebuie să ne despărțim, asta e viața”, a scris Cristina Șișcanu în cadrul ceremoniei de eliminare de la “Survivor România”