Cristina Ștefania, la un pas de tragedie în Thailanda! Ce a pățit iubita lui Speak: ”Mă vedeam deja strivită”

Publicat: 24/01/2023 | 11:42
Șoc și groază! Cristina Ștefania, cât pe ce să fie strivită de elefanții din Thailanda. În ce stare se află, acum, cântăreața. Sursă foto: Instagram

Cristina Ștefania a trecut prin momente de panică în vacanța din Thailanda. Iubita lui Speak a avut parte de peripeții la fața locului, acolo unde era să fie călcată de un elefant. Ea a publicat imagini din ziua cu pricina, pe rețelele de socializare.

După cum bine știm, Cristina Ștefania și Speak iubesc destinațiile exotice și sunt mari amatori de senzații tari. Astfel, ei aleg adesea să plece în expediții și explorare, nefiind deranjați de faptul că se pot afla, la un moment dat, în situații periculoase.

Drept dovadă, în timpul recentei vacanțe din Thailanda, ghinionul nu i-a ocolit pe cei doi. De data aceasta, victima a fost Ștefania care și-a exprimat dorința de a imortaliza un moment unic. Obiectul dorinței sale era o fotografie cu ea alături de doi elefanți.

NU RATA: ȘTEFANIA, IUBITA LUI SPEAK, ÎN RĂZBOI CU TAROM. MOTIVUL PENTRU CARE ANGAJAȚII NU I-AU PERMIS SĂ URCE ÎN AVION: „S-A ÎNCHIS POARTA”

În ciuda faptului că distanța dintre cântăreață și cele două mamifere gigantice era cel puțin riscantă, Cristina Ștefania nu s-a dat în lături de la această provocare.

Cristina Ștefania și-a pus viața în pericol

Artista și-a dorit cu încăpățânare fotografia și nu a vrut să piardă acest moment, poate, unic în viață. Sprijinită de iubitul ei, Speak, s-a dus hotărâtă între cei doi elefanți din apropiere. Deodată, cel mai agitat dintre ei a vrut să plece și era la un pas de a o călca pe Cristina Ștefania.

Crisrtina Ștefania și elefanții din Thailanda. Sursă foto: Instagram

”Acum să vă arăt cum eram eu imediat după poza superbă pe care am făcut-o. Elefantul din stânga nu prea mai avea chef să stea la poze, așa că a vrut să plece și deodată spațiul dintre cei doi elefanți se micșora. Se poate citi foarte ușor panica de pe fața mea. Aici mă vedeam deja strivită”, a explicat cântăreața,  pe Instagram.

Nu este prima oară când cuplul dă de necaz. Un exemplu în acest sens sunt clipele de groază trăite în Indonezia. Se împlinesc doi ani de când cei doi au fost nevoiți să stea în carantină, deoarece au fost depistați cu virusul COVID-19, chiar cum au ajuns la destinație.

VEZI ȘI: SPEAK ȘI ȘTEFANIA, VACANȚĂ DE COȘMAR ÎN JAKARTA. INFECTAȚI CU COVID, AU FOST IZOLAȚI ÎNTR-UN HOTEL INSALUBRU: “MIZERIE ȘI MUCEGAI. MÂNCAREA ESTE ÎNGROZITOARE”

Se spune, însă, că totul e bine, când se termină cu bine. Atât în Indonezia, cât și în Thailanda, cei doi au scăpat teferi și nevătămați și s-au bucurat în continuare de vacanța petrecută împreună, într-un cadru feeric.