Cristina Ţopescu, dezvăluiri uimitoare despre cele trei luni petrecute în închisoare: „Mi-a fost frică acolo”

De: Cancan
Publicat: 24/04/2013 | 10:44

Vedeta TV a povestit experienţa cumplită a celor trei luni şi cinci zile în închisorile comuniste, fiind anchetată şi închisă după ce a încercat să treacă graniţa spre vest, pentru a ajunge la mama ei, grav bolnavă în acea perioadă, în Germania.

„Trei luni şi cinci zile, pentru mine până la urmă, chiar dacă mi-a fost frică acolo, au fost o experientă. Dacă până atunci mă consideram o tânăra exagerat de sensibilă şi labilă mi-am dat seama că nu e aşa şi poţi să rezişti la orice încercare. Eram anchetată de securitate tot timpul, tatăl meu a avut foarte mult de suferit din cauza lor.

Aveam aşa un fel de îndârjire şi de ambiţie de a nu mă lăsa doborâtă şi de a sta dreaptă şi demnă în faţa lor. Voiam să nu-mi fac de ruşine tatăl, să îl apăr. Voiam să arăt că din dragoste de mamă faci orice, inclusiv fugi din ţară”, a mărturisit Cristina Ţopescu, potrivit România TV.

Ionut Chiperi