Criza coronavirusului. Avocatul Poporului îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgenţă

Publicat: 12/03/2020 | 13:47
Criza coronavirusului. Avocatul Poporului îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgenţă

Avocatul Poporului – Renate Weber – i-a transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care solicită declararea stării de urgență pe fondul crizei coronavirusului. 

Avocatul Poporului a menționat că nu pune în discuție ”oportunitatea măsurilor” care au fost luate până acum și necesitatea restrângerii unor ”drepturi”, însă – având în vedere situația excepțională – președintele ar trebui să ia această decizie, iar Parlamentul să o ”încuviințeze”.

„Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) și (2) din Constituția României”, se precizează în scrisoarea Avocatului Poporului către şeful statului.

„Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României. România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai”, a mai transmis Avocatul Poporului.