Croitoru nu ia în calcul decât victoria cu Viitorul: „Nu mizez pe un egal!”

Publicat: 03/04/2021 | 11:06

Marius Croitoru, antrenorul principal al formației FC Botoșani, a declarat într-o conferință de presă că nu ia în calcul decât victoria în duelul de duminică de la ora 15:00 de pe teren propriu cu Viitorul.

„Pauza a fost utilă pentru că înainte nu eram într-o formă foarte bună. Din păcate, mai avem de suferit încă 180 de minute în care ne vom juca practic un an de muncă. Primul meci, cel cu FC Viitorul, este cel mai important. Pentru că o victorie coroborată cu jocul rezultatelor ne poate aduce mult mai aproape de play-off. Nu mizez pe egal. Jucăm după ce vor juca 2-3 echipe aflate în luptă directă cu noi şi vom şti cum să abordăm partida. Dar e clar că suntem obligaţi să câştigăm. Nu mă gândesc la un egal cu Viitorul, eu mă gândesc să securizez o victorie. Nu este uşor, dar nici imposibil. Noi ne-am pregătit bine şi aşteptăm meciul cu mare încredere. Noi suntem obligaţi să câştigăm pentru că numai victoria ne poate duce aproape de play-off”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

Prin victoria de ieri, Academica a trecut de moldoveni în clasament, trupa lui Croitoru fiind pe locul 6 cu 38 de puncte. De partea cealaltă Viitorul se află pe locul 11 cu 31 de puncte, cu un meci mai puțin, restanța cu Poli Iași de pe teren propriu.

Program etapa 29 Liga 1

Academica Clinceni – Politehnica Iași 2-1
Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu 0-0
Sâmbătă, 3 aprilie
ora 15:00 FCHermannstadt – FC Argeș 2.30 3.10 3.40
Duminică, 4 aprilie
ora 15:00 FC Botoşani – Viitorul Constanța 2.52 3.30 2.87
ora 17:30 UTA Arad – Sepsi OSK 3.55 3.00 2.30
ora 20:30 FCSB – Universitatea Craiova 2.22 3.25 3.45
Luni, 5 aprilie
ora 17:30 Chindia Târgovişte – FC Voluntari 2.50 3.00 3.15
ora 20:30 CFR Cluj – Dinamo Bucureşti 1.44 4.15 9.00