Croitoru se dă „cocoș” înaintea duelului cu oltenii: „Va fi mai ușor cu Universitatea decât a fost cu Astra!”

Publicat: 17/07/2020 | 09:07

Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani a surprins afirmând că pentru el jocul cu Universitatea va fi mai ușor de pregătit decât cel de runda trecută cu Astra pe care moldovenii l-au temrinat nedecis pe teren propriu, scor 0-0.

Și asta pentru că, susține Croitoru, oltenii vor veni la victorie, se vor deschide și nu vor refuza jocul cum au făcut giurgiuvenii care au apelat la „autobază”.

„Pentru mine va fi mai ușor și cu Universitatea și cu CFR Cluj decât a fost cu Astra. E mai ușor să pregătești meciuri împotriva echipelor care vor să joace, să câștige, decât în fața unor echipe care vin să se apere, cum a fost runda trecută cu autobaza de la Giurgiu. Sunt convis că Universitatea va veni să atace, să câștige, și nu să se apere, pentru că orice pas greșit îi poate costa titlul. Or mie îmi convine această situație pentru că mie îmi place să antrenez atacul, să joc totul pe ofensivă. Am jucători buni, Botoșaniul este o echipă bună, Botoșaniul vrea să joace fotbal și vom juca totul pe cartea atacului. Vom vedea la sfârșit dacă vom reuși să realizăm ceea ce ne-am propus”, a declarat Marius Croitoru.

La startul acestei runde, FC Botoșani se află pe locul 4 cu 29 de puncte în timp ce Universitatea Craiova ocupă locul 1 cu 41 de puncte.

În contextul măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, partida FC Botoșani- Universitatea Craiova, contând pentru runda a VIII-a a play-off-ului Ligii 1, se va juca fără spectatori. Duellul va avea loc duminică de la ora 21:00 fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.