Croitoru vrea Cupa României: „E singurul trofeu la care putem visa!”

Publicat: 22/09/2021 | 09:25

FC Botoșani va lupta astăzi în „Trivale” cu FC Argeș în 16-imile Cupei României, partida urmând a fi transmisă de la ora 15:00 în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Aflată pe val în Liga 1 unde ocupă locul 2 după 9 runde, echipa pregătită de Marius Croitoru nu va neglija nici competiția KO a țării, în care își propun chiar trofeul.

„Singurul trofeu la care putem visa, care este mai ușor de atins, este Cupa României. Lupta la campionat este grea. Ar trebui să iasă de acolo CFR Cluj, Universitatea și FCSB, ceea ce este imposibil”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

Este de așteptat ca în jocul din Trivale principalul moldovenilor să menajeze mai mulți titular, urmând a da credit jucătorilor care au evoluat mai puțin în acest campionat.

Accidentat, căpitanul Enriko Papa va lipsi în timp ce brazilienii Barbosa și Jaja vor fi menajați, la fel ca și Mihai Roman. De asemenea, sub semnul întrebării stă prezența pe teren a lui Malcom, Kage și Onghenda, toți acuzând ușoare problem medicale după meciul cu Dinamo.

Așa cum v-am informat, jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

În conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Cele mai bune variante de profit de la partidele programate astăzi în 16-imile Cupei României sunt AICI!