CS Mioveni – FC Hermannstadt, nimic la nimic în manșa tur a barajului pentru promovare/menținere în Liga 1: „Nu merităm să rămânem în prima ligă!”

Publicat: 30/05/2021 | 08:24

FC Hermannstadt a terminat nedecis, scor 0-0, în prima manşă a barajului de promovare/menţinere în Liga 1 duelul din deplasare cu CS Mioveni.

Partida a fost una modestă din toate punctele de vedere, cu foarte puține ocazii la ambele porți, rezultatul fiind echitabil.

„După prima repriză nu merităm să rămânem în prima ligă. În a doua repriză am fost mai bine, dar totuși nu este ceea ce ne-am dorit azi. Rezultatul a fost echitabil, pentru că echipa nu a arătat bine. Am jucat foarte previzibil. Știam că ei fac densitate în zona centrală, am dus jocul foarte greu la margine și nu știu dacă ține doar de atitudinea jucătorilor acest lucru. La pauză, după o ședință mai specială s-au schimbat puțin lucrurile. Practic, se întrerupe meciul pentru câteva zile. Îl reluăm de la 0-0, trebuie să înscriem. Și azi am vrut să înscriem. Am avut o ocazie mare, dar și ei au avut la fel. Au avut două-trei situații bune, nu ne-am descurcat pe densitate, va trebui să găsim soluții, iar returul îl vom aborda la victorie. Chiar dacă va fi un retur periculos, pentru că echipa Mioveniului joacă bine pe contraatac”, a declarat Eugen Beza, antrenorul principal al formației FC Hermannstadt.

Vă reamintim că CS Mioveni a terminat pe locul 3 în play-off-ul ligii secunde, în timp ce FC Hermannstadt s-a clasat pe locul 8 în play-out-ul Ligii I. Returul acestui baraj se va juca pe 2 iunie la Mediaș.