CSM Bucureşti, înfrângere pe teren propriu în Liga Campionilor

Publicat: 04/11/2018 | 20:24

CSM Bucureşti, campioana României la handbal feminine, a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand, cu scorul de 31-26 (16-11). Astfel, bucureștencele au coborât pe locul al doilea în grupa D a Ligii Campionilor. Patru etape s-au scurs din importanta competiție.

Pentru CSM au marcat Radicevici 8 goluri, Neagu 8, Lekici 4, Mehmedovici 3, Kurtovici 2, Manea 1, iar de la formaţia nordică s-a remarcat Aune, 8 reuşite.

Tot duminică, în cealaltă partidă a grupei, FTC Budapesta – SG BBM Bietigheim 33-30, astfel că după patru etape, FTC Budapesta este lider, cu 6 puncte, urmată de CSM Bucureşti 4, Vipers 3 şi SG BBM Bietigheim 3.

Rezultatele obţinute anterior de CSM sunt: 36-31 cu FTC Budapesta, 28-30 cu SG BBM Bietigheim şi 29-27 cu Vipers.

Programul CSM Bucureşti în grupa D este următorul: FTC Budapesta – CSM Bucureşti (11 noiembrie), CSM Bucureşti – SG BBM (18 noiembrie).

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se vor califica în grupele principale, care vor include câte şase echipe (trei din grupele A şi B în grupa 1 şi tot trei din grupele C şi D în grupa 2). În această fază se va lupta pentru sferturile de finală, în care vor ajunge primele patru clasate în grupele principale, şi care vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four, scrie news.ro.

Meciurile din grupele principale vor avea loc între 25 ianuarie – 10 martie 2019, cele eliminatorii din sferturi în 5-7 aprilie (turul) şi 12-14 aprilie 2019 (returul), iar Turneul Final Four va avea loc, din nou, la Budapesta, în 11-12 mai 2019.

În ultimele două sezoane, CSM Bucureşti a obţinut medalia de bronz a competiţiei, după ce în 2016 cucerea trofeul, şi se află la a patra participare consecutivă în Liga Campionilor.

Actuala deţinătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult