Cu ce se ocupa Anna Lesko acum 20 de ani, atunci când a venit în România. Artista era minoră pe vremea accea

Publicat: 31/08/2020 | 13:26
Cu ce se ocupa Anna Lesko acum 20 de ani, atunci când a venit în România

Anna Lesko a început acum două decenii o viață nouă în România, unde s-a mutat din Republica Moldova. Iată cu ce se ocupa atunci.

Deși artista nu știa pe vremea aceea română, a decis să vină în România încă înainte de a împlini 18 ani. Recent, Anna a povestit, pentru Viva!, cu ce se ocupa pe atunci. 

La început, Lesko cosea costume, apoi a devenit dansatoare și a început facultatea, deși era în clasa a XII-a la Chișinău.

„Nu vorbeam limba română, doar rusa”

„Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinții mei a fost un șoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin și dintr-o zonă în care educația era mai rigidă. Ca să înțelegi, eu nu am văzut un club toată adolescența mea. Am văzut prima oară un club când am venit în România. Eram într-o relație și partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un astfel de loc. Până la 17 ani și jumătate nu intrasem în niciun club. Eu am venit în România să cos costume pentru fete și așa am început să dansez. Am rămas aici. O perioadă scurtă de timp am stat la Constanța, apoi m-am mutat în București, unde am început facultatea. Încă nu terminasem clasa a XII-a la Chișinău, dar la momentul respectiv exista o lege care le permitea basarabenilor să intre la facultate fără a mai da examen de bacalaureat. Se termina concomitent clasa a XII-a cu primul an de facultate. Nu vorbeam limba română, doar rusa și, din punctul ăsta de vedere, mi-a fost foarte dificil. Așa am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau în România. Mama venea la mine foarte des, de două ori pe lună. Acum, când mă uit în urmă, a fost o decizie foarte bună că am venit aici, pentru că am avut alte perspective în România.”, a mărturisit Anna.

CITEȘTE ȘI: ANNA LESKO LOVEȘTE DIN NOU! ARDE-N FLĂCĂRI CHIAR ÎN TRAFIC