Cu ce se ocupă Catrinel Sandu peste ocean. Cum i s-a schimbat viața de când a părăsit România

De: Cancan
Publicat: 18/10/2021 | 19:09

Catrinel Sandu a părăsit România în urmă cu mai mulți ani și s-a stabilit în America. De mai bine de 10 ani, Catrinel Sandu locuiește în America, împreună cu familia ei. Vedetei nu îi lipsește nimic, însă puțini știu ce meserie are aceasta. Frumoasa blondină a vorbit despre cum i s-a schimbat viața, dar și cu ce se ocupă acum peste hotare.

Catrinel Sandu a trecut printr-o perioadă grea din viața sa după ce a divorțat, iar la scurt timp tatăl său a încetat din viață. După divorțul de fostul soț, Catrinel și-a refăcut viața alături de Steve Schroeter, care este medic stomatolog. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani.

Cei doi au avut parte de o nuntă de-a dreptul specială. S-au cununat religios în data de 11 noiembie 2019 în America, iar ceremonia a avut loc pe o plajă superbă. Au avut parte și de o cununie în România, însă au păstrat-o secretă, fiind organizată doar cu familia și prietenii apropiați.

Ce profesie are acum Catrinel Sandu

În cadrul unui interviu, Catrinel Sandu a vorbit despre cum este viața sa în America acum și despre activitatea pe care o desfășoară peste Ocean.

”M-am reîntors la prima dragoste. Sunt profesoară de dans la o școală de arte. Este una dintre cele mai mari școli de arte din zonă. Acolo predau, lucrez în fiecare zi, de dimineață până seara. Am foarte multe rezultate frumoase, foarte multe spectacole. Din păcate, în această perioadă totul este online. Eu merg fizic la școală, predau, dar toate spectacolele și evenimentele noastre se țin online. Dar îmi place foarte tare ceea ce fac. Sunt foarte fericită”, a povestit Catrinel Sandu.

Catrinel are numai cuvinte de laudă la adresa actualului său partener pe care îl laudă ori de câte ori are ocaziaa.

“Steve este un doctor stomatolog foarte bun. Asta nu o spun eu că este soțul meu, dar are o reputație foarte bună aici, în Sarasota. Este în business de peste 20 de ani. Este un om extraordinar, care ajută pe toată lumea”, a afirmat ea.

Cum a reușit Catrinel Sandu să treacă peste divorț

„Mi-a fost greu. Imaginează-ți că divorţezi într-o țară complet străină, în care nu cu­noști avocaţi, nu știi legile, te simți pierdut și simţi că ai mâinile legate. Uitându-mă acum în urmă, n-am nici cea mai vagă idee cum am reușit să le depășeșc pe toate! A fost cea mai grea perioadă din viața mea, dar mi-a dat multă putere și m-a schimbat”, spunea vedeta.

Sursa foto: Arhiva Cancan