Cu cine s-a iubit Smiley înainte de Gina Pistol. Femeile care au făcut senzație în showbiz

Publicat: 25/12/2019 | 11:50
Cu cine s-a iubit Smiley înainte de Gina Pistol. Femeile care au făcut senzație în showbiz

Smiley își trăiește povestea de dragoste cu Gina Pistol, iar foarte mult timp au încercat să țină departe de ochii curioșilor toate amănuntele legate de relația lor. Însă, până la urmă, totul a devenit o realitate cunoscută și admirată, totodată, iar cei doi sunt mai fericiți ca niciodată.

Trrecutul sentimental a rămas la locul său, unele amintiri fiind de neșters, iar fanii lui Smiley, spre exemplu, își aduc aminte de iubitele acestuia. Mai ales că este vorba despre vedete care au făcut senzație în lumea mondenă. Smiley a fost, tot timpul, un bărbat ”vânat”, iar cele care i-au cucerit inima au fost Sânziana Negru – au fost împreună doi ani -, Laura Cosoi sau Loredana Ciubotaru.

„Eu sincer acum am emoţii, pentru că-mi doresc foarte tare să fii în echipa mea! Şi îmi bate inima mai tare. Sunt prea emoţionat. Cânţi senzaţional, arăţi senzaţional, vorbeşti foarte frumos. Eu te vreau!”, mărturisea la vremea aceea Smiley, referindu-se la concurenta Loredana. Dar, pe de altă parte, Smiley a fost tot timpul refractar atunci când a fost întrebat despre relațiile sale, preferând, așa cum se întâmplă și în cazul Ginei Pistol, o discreție aproape… totală. „Nu mă mai tot întrebaţi despre iubită şi viaţă personală pentru că nu am aşa ceva. Când să mai am timp de altceva? De ce nu mă întrebaţi câte ore dorm?! Am ajuns târziu de la un concert şi noaptea trecută m-am odihnit vreo cinci ore”, spunea Smiley la un moment dat.

Smiley, alături de Laura Cosoi

Gina Pistol, o femeie pasională

Gina Pistol a recunoscut că este o femeie pasională, menționând că va purta numele soțului atunci când va fi cerută în căsătorie și va face pasul care va oficializa relația.

”Dacă bărbatul meu mă cere de soață înseamnă că o să-i port numele. (…) Cred că unul dintre lucrurile pe care omul de lângă mine le preferă este că am simțul umorului. Sunt mai glumeață de fel. Tot timpul fac glume, mai tâmpite, mai puțin tâmpite. Dar să spunem că eu sunt o femeie pasională”, a declarat Gina Pistol, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.

Smiley și Gina Pistol formează un cuplu din martie 2017, însă au fost extrem de discreți cu aparițiile în public. Totuși, recent, artistul a confirmat faptul că are o legătură cu o femeie, pe care o consideră ideală pentru el. “Cred că femeia cu care sunt e cea ideală”, a spus Smiley. Cu siguranță, Gina Pistol a apreciat cuvintele iubitului său