Cu femeia şi gărzile înarmate pe malul lacului! Valeriu Zgonea, fostul şef al Camerei Deputaţilor, păzit şi-n parc de SPP!

De: Cancan
Publicat: 16/09/2016 | 00:00
Valeriu Zgonea a fost preşedintele Camerei Deputaţilor

Chiar dacă pe plan politic lucrurile nu stau chiar aşa cum şi-ar fi dorit, Valeriu Zgonea are noroc pe plan personal. Politicianul a pierdut scaunul de la Camera Deputaţilor şi a fost exclus din PSD după un schimb de replici cu Liviu Dragnea, preşedintele partidului, însă iubeşte şi este iubit de Laura, femeia cu care s-a căsătorit anul trecut. Deşi ultimele relaţii amoroase în care a fost implicat Zgonea au eşuat, de această data politicianul pare să fi dat lovitura. CANCAN.ro l-a filmat în timp ce se plimba prin parc cu Laura Bumbu, soţia sa. Îmbrăcat lejer, cu o cămaşă albă, blugi şi adidaşi în picioare, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor nu părea îngrijorat de faptul că nu se mai află în PSD, partidul care l-a consacrat. 

Toată atenţia lui era îndreptată către soţia sa, pe care o ţinea de mână şi îi zâmbea. Nici Laura nu s-a lăsat mai prejos şi i-a răspuns la fel, semn că între cei doi e dragoste mare! Cei doi au dat o tură de Herăstrău, s-au simţit bine şi s-au relaxat, supravegheaţi din spate de o gardă de corp înarmată şi cu ochelari de soare, pe model US Secret Service. Nu ştim cât de mari sunt ameninţările la adresa fostului demnitar de este flancat de ofiţeri înarmaţi ziua în amiaza mare în cel mai popular parc din Bucureşti, însă ne punem această întrebare. Sepepistul i-a supravegheat pe cei doi din umbra, fără să iasă în evidenţă, însă era atent la tot ce mişcă în jur. După aproape o oră, plimbarea a luat sfârşit, iar Zgonea şi soţia acestuia s-au urcat în maşina care-i aştepta la ieşirea din parc. Condusă de un alt angajat al SPP. Iar bodyguardul care i-a însoţit a răsuflat uşurat. Misiune îndeplinită! Obiectivul e în siguranţă!

Zgonea şi soţia acestuia au fost păziţi de SPP în timp ce se plimbau prin Herăstrău

Valeriu Zgonea s-a căsătorit în vara anului trecut cu Laura Bumbu, care a lucrat la cabinetul său parlamentar, însă politicianul nu era la prima căsătorie.  În 2009 s-a despărţit de Cristina, cu care avea un băiat, femeia cerând în instanţă desfacerea căsătoriei. La scurt timp, Zgonea a oficializat relaţia cu Carmen Gheorghe, cu care a făcut o fetiţă, numai că nici această idilă nu a durat pe vecie, iar cei doi s-au despărţit. Şefului Camerei Deputatilor i s-au aprins călcâiele după Laura Bumbu, o fostă angajată de la cabinetul său parlamentar, iar vara trecută cei doi au făcut nunta la Palatul Snagov. La ceremonie au participat, printre alţii, şi Gabriela Firea cu Florin PandeleRobert NegoiţăGabriela Szabodar şi Rovana Plumb. 

Politicianul s-a căsătorit cu Laura anul trecut
Politicianul s-a căsătorit cu Laura anul trecut


Cu câteva zile înainte de fericitul eveniment, Carmen Gheorghe, fosta sa iubita, l-a dat în judecată în numele Alexandrei pentru plata pensiei alimentare. “Admite în parte cererea. Stabileşte obligaţia de contribuţie a pârâtului la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale minorei la 16,6% din venitul lunar net al pârâtului, cu titlu de pensie de întreţinere pe lună, până la majorat”, a decis instanţa.

This browser does not support the video element.