Cum l-am filmat pe celebrul bucătar Vlăduț, de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”

Publicat: 10/11/2021 | 18:00

Vlăduț întrerupea, oarecum, colaborarea masivă cu matinalii de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Oarecum, pentru că, din cauza unor probleme de sănătate, nu mai apare, de la o vreme, zi de zi, prezentând savuroasele rețele culinare. O face rar, în unele dimineți, dar a rămas aceeași persoană deschisă la dialog. Cum își petrece parte din timpul liber, atunci când job-ul de la Antenă rămâne în urmă? CANCAN.RO are imaginile cu celebrul bucătar și vi le prezintă, în exclusivitate.

Vlăduț și-a luat inima-n dinți, dis de dimineață, și a ”poposit” la The Grill, restaurantul preferat, mai ales că unul dintre patroni este chiar Dani Oțil, realizator al matinalului de pe Antena 1, alături de Răzvan Simion. A avut puțintică treabă acolo. O geacă neagră de piele i-a ținut de cald, în timp ce mâinile ocupate s-au ”jucat” cu o gentuță, dar și cu o plasă uriașă, în care, probabil, a îndesat ”de-ale gurii”, că doar cu asta se ocupă.

A ieșit din restaurant alături de un alt bucătar și a schimbat câteva vorbe cu el. Comandase un uber, iar așteptarea i s-a părut cam lungă. De aceea, pe timpul discuției, și-a aprins și o țigărușă, din care a tras destul de des. Pe bordură și-au spus ”păsurile” cei doi, dar, după câteva minute, aveau să-și ia ”la revedere”. Mașina i-a sosit la ”scară”. Vlăduț a renunțat la tutun și s-a ”pitit” în ea. A spus adresa, iar mașina s-a pornit. (CITEȘTE ȘI: CUM S-A ÎMBĂCAT VLĂDUȚ, BUCĂTARUL DE LA „NEATZA”, LA NUNTA LUI DANI OȚIL + FLORIN RISTEI, ȚINUTĂ NEADECVATĂ LA EVENIMENT)

Cine este Vlăduț, bucătarul de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”

Vlăduț avea să fie atras de bucătărie de când avea vreo șapte anișori. Mama i-a fost cel mai mare susținător, iar de gătit… A început s-o facă pentru o femeie ”drăguțică”. “Mama este cel mai mare susţinător al meu. Tata nu mai este, din păcate s-a dus. Dar mama este cel mai scump om din lumea asta. Am o mamă minunată”, a declarat bucatarul de la Antena 1. (NU RATA: VIDEO E BUCATAR DOAR LA TV! UITE CUM SI CU CINE ISI PETRECE VLADUT WEEKEND-URILE LIBERE)

 

“Pasiunea pentru gătit a început când eram în clasa I, când începusem deja să pregătesc mici lucruri pentru părinţi. În plus, aveam o vecină foarte drăguţică. Eu eram în clasa a II-a şi ea în a III-a când i-am pregătit ceea ce aveam să numim «înghe-ciucalânghe», o mâncărică cu cărniţă şi sos, ca un fel de tocăniţă. Şi acum, când ne vedem, ne place să ne aducem aminte de acele vremuri şi să povestim. Văzând această pasiune a mea, părinţii m-au încurajat şi chiar atunci când a venit vremea să dau la liceu mi-au propus să urmez unul cu profil economic, de alimentaţie publică şi turism. Eu voiam să dau la Toniţa, la arte plastice, dar nu regret nicio clipă că am urmat sfatul părinţilor şi că am făcut liceul economic”,dezvăluia Vlăduț. pentru evz.ro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult