Cui a donat familia Trica 80.000 de euro

De: Cancan
Publicat: 11/09/2008 | 00:00

TRECUT. Cuplurile Lorena – Eugen Trica si Roxana – Cornel Frasineanu se cunosc din perioada in care cei doi jucatori erau colegi la Universitatea Craiova Record. Lorena si Eugen sunt parinti spirituali pentru opt cupluri si tot atatia copii Marius Chitu Mijlocasul lui CFR Cluj, Eugen Trica, si sotia acestuia, Lorena, au fost nasi de 16 ori pana acum. De opt ori la cununie si tot de atatea ori la botez. „I-am nasit pe toti cei care ne-au solicitat, nu am refuzat pe nimeni. Suntem nasi de meserie”, a spus Lorena Trica. Ea si sotul ei au cununat trei fotbalisti pana acum: Cornel Frasineanu, Pompiliu Stoica si Ciprian Deac. „Daca erau mai multi pe lista, probabil ca lui Eugen i s-ar fi spus Nasul, si era mai tare decat Mircea Sandu. Poate il puneau presedinte la FRF, dupa scandalul de acum”, a glumit Lorena. Ea a precizat ca ii place mai mult sa boteze copii decat sa cunune: „Imi plac foarte mult copiii. Toti cei pe care i-am botezat poarta nume alese de mine, nume machidonesti. Spre exemplu, pe baietul lui Pompiliu Stoica l-am botezat Ianis”. Pentru liderul echipei CFR si fiica lui Ilie Balaci darul inseamna de fiecare data cateva mii de euro. „Noi dam bani si la nunti si la botezuri, nu altceva. Nu avem de unde sa stim ce le trebuie cuplurilor pe care le cununam sau copiilor pe care ii botezam. E mai bine sa cotizam”, a dezvaluit Lorena. Apropiatii sotilor Trica sustin ca darul dat de acestia inseamna in jur de 7.000 de euro pentru o nunta si aproximativ 3.000 de euro pentru un botez. In aceste conditii, un calcul simplu conduce catre un dar total de 80.000, oferit pana acum.