Culio, bagat in sedinta

De: Cancan
Publicat: 09/03/2010 | 00:00
Diferenta. La meciul cu Otelul Galati, Emmanuel Culio nu a mai repetat prestatia buna din derby-ul cu Steaua

Infrangerea cu Otelul, scor 0-1, a provocat multa iritare la Cluj, iar unul dintre principalii vinovati a fost considerat mijlocasul Emmanuel Culio, integralist la Galati. Acesta a fost chemat la o discutie cu Iuliu Muresan si Andrea Mandorlini, care i-au reprosat lipsa de implicare in joc. „Nu-ti mai sta mintea la echipa asta, te gandesti doar la transferuri. Ai fost mereu nervos. Nici nu te-a interesat sa-ti urmaresti adversarul direct pe faza de aparare. In atac ai fost prea individualist. Cu Steaua ai aratat altceva si asteptam o atitudine pe masura si in „Stefan cel Mare”. Altfel vei lua loc pe banca si risti chiar sa te amendam”, a fost anuntat Culio de oficialii clubului. Pentru argentinian ar exista si o recompensa: „Daca dai totul si ajuti echipa sa ia titlul, te lasam sa pleci din vara”.