Culorile preferate ne tradeaza starea psihica

De: Cancan
Publicat: 23/02/2010 | 00:00

In urma unui studiu realizat de specialistii britanici s-a constatat ca persoanele care trec printr-o stare de depresie sau de anxietate au tendinta de a alege culoarea gri in vestimentatie sau in obiectele pe care le au in jur. La randul lor, oamenii fericiti prefera culoarea galbena. Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de persoane, acestea fiind puse sa aleaga dintr-o paleta de culori pe cea preferata, care, insa, sa descrie si starea lor zilnica, in general. S-a observat ca persoanele deprimate sau anxioase au ales cu precadere griul, in procent de peste 40 %, in timp ce acelea care aveau o stare de spirit buna au preferat culorile vii, precum galbenul si albastrul, procentul acestora fiind de peste 50%. Cercetatorii sustin ca rezultatul confirma, o data in plus, ca atunci cand trecem prin perioade mai putin fericite din viata noastra automat alegem culori sterse, care sa nu iasa in evidenta, in timp ce atunci cand suntem multumiti de lucrurile care se petrec in viata noastra preferam nuantele cat mai vesele.