Cum a aflat de accident mama fetiței care a fost omorâtă de un polițist, în București? Fratele Raisei nu știe nimic, încă

Publicat: 17/01/2022 | 20:03
Mama fetiței ucise pe trecere a spus totul Sursă foto: Arhivă

Un teribil incident a avut loc joi, 13 ianuarie 2022. Două fetițe de 13 și 11 ani au fost spulberate cu mașina, de către un polițist din Capitală. În urma accidentului, Raisa, fata de 13 ani, a decedat. Mama ei și-a făcut curaj și a vorbit despre tot ce s-a întâmplat.

Joi, două fetițe se întorceau acasă, de la școală, când o mașină de poliție le-a lovit din plin, chiar pe trecerea de pietoni. Fata cea mare, Raisa, în vârstă de 13 ani, a murit la scurt timp după incident. Mama acesteia a povestit cum a aflat că fiica sa a fost lovită de mașină.

Contactată de către echipa Access Direct, Liliana, mama Raisei, a povestit în direct faptul că ea a fost sunată de către fetele care lucrau la magazinul de lângă locul în care a fost ucisă fiica sa. Vânzătoarele au asistat la întreaga scenă.

”Pe mine m-au sunat de la magazin și mi-au zis că fata mea a avut un accident și am plecat, am venit repede. Fetele de la magazin au văzut tot”, a spus mama Raisei.

CITEȘTE ȘI: LUCIAN BODE, ȘOCAT DIN CAUZA ACCIDENTULUI ÎN CARE ȘI-A PIERDUT VIAȚA RAISA: ”SUNT TATĂL UNEI FETIȚE DE VÂRSTA EI. SENTIMENTUL PE CARE ÎL AM ESTE CUTREMURĂTOR”

Fratele Raisei nu știe ce s-a întâmplat

Raisa, fata care a murit în urma accidentului, mai avea un frate, în vârstă de 3 ani. Băiatul nu a fost anunțat încă, iar mama sa, i-a ascuns totul până acum

„De trei zile nu l-am văzut, de când s-a întâmplat, l-am dus la grădiniță de dimineață, iar de atunci nu l-am mai văzut. E bine, e la fina noastră, se joacă, trebuie să mergem să-l luăm”, a mai declarat femeia, în direct.

Ce s-a întâmplat cu cealaltă fată care a fost lovită?

Cealaltă fetiță, în vârstă de 11 ani, a fost grav rănită și transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu. Aceasta a fost operată la picior și se pare că acum starea ei este una stabilă.

VEZI ȘI: ”MAMI, NE-AM ASIGURAT DE NU ȘTIU CÂTE ORI”. MĂRTURII TULBURĂTOARE ALE MAMEI FETIȚEI DE 11 ANI CARE A SCĂPAT CU VIAȚĂ DIN ACCIDENTUL PROVOCAT DE UN POLIȚIST

 

 

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult