Cum a ajuns Alina Eremia să facă furori în muzica românească: “Am stat…”

Publicat: 30/08/2019 | 21:36

Alina Eremia este una dintre cele mai iubite artiste din România. Artista a muncit mult pentru cariera sa, iar acum se bucură de admirația tuturor oamenilor care o apreciază.

„Cea mai mare dorinţă a mes din copilărie a fost să fiu artist. Deşi m-au înscris ai mei la ore de balet, am fugit de acolo la orele de canto şi am stat pitită să îi aud pe copii. Mi-am dat seama că asta vreau să fac”, a povestit Alina Eremia pentru Revista VIVA!.

Alina Eremia a devenit cunoscută în “Pariu cu viaţa”, alături de alţi artişti iubiţi în România, ca Sore sau Dorian Popa, ca mai apoi să devină cântăreaţa cu foarte mulţi fani. (CITEȘTE ȘI SMILEY, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE RELAȚIA CU GINA PISTOL)

„Mi-am urmat instinctul, m-am mutat de la balet la orele de muzică, şi de atunci îmi străiesc visul cu ochii”, a mai spus Alina Eremia.

Alina Eremia, trei cereri în căsătoriema

Alina Eremia are mulți pretendenți. Recent, actrița a mărturisit că a primit, într-un timp foarte scurt, trei cereri în căsătorie. Ce-i drept, de la fani! Susține, însă, că acest lucru nu le afectează relația. Ocazie cu care vedeta a vorbit la superlativ de partenerul ei.

“În primul rând îmi spune că sunt cea mai frumoasă, că mă iubeşte. Îmi face de mâncare, el este bucătarul în familie. Eu mă feresc de bucătărie. Nu mă pricep, eu sunt cu curăţenia. Am reuşit să ne împărţim sarcinile foarte bine.

Cred că e foarte atent la nevoile mele şi încearcă pe cât posibil să mă facă cât mai fericită şi reuşeşte. Unde se poate, unde nu îţi dai seama rămâne acasă, dar mă susţine de la distanţă. Suntem pe telefon încontinuu.

Am primit de curând chiar trei cereri în căsătorie de la fani. Dar eu și Edi suntem doi oameni maturi şi ştim să evaluăm foarte bine lucrurile şi nu lăsăm lucrurile de genul să aibă vreun impact asupra noastră”, a spus Alina Eremia.