Cum a fost susținut Mihai Albu de mama sa, pentru a deveni un cunoscut creator de pantofi: ”De multe ori eu am vrut să abandonez”

Publicat: 21/02/2023 | 13:24
Mihai Albu a mărturisit cât de greu i-a fost mamei sale să îl crească, după moartea tatălui. Sursă foto: colaj Cancan

Mihai Albu este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de pantofi din țara noastră. Are o carieră răsunătoare în acest domeniu, însă nu uită de oamenii care l-au ajutat pentru a ajunge acolo unde și-a dorit. 

Recent, cea care i-a dat viața lui Mihai Albu a împlinit recent 95 de ani, ocazie perfectă pentru ca designerul să facă mai multe mărturisiri despre relația pe care o are cu mama sa, Zinaia, dar și cum l-a îndemnat să facă primii pași în lumea modei. (CITEȘTE ȘI: MIHAI ALBU, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE NOUA IUBITĂ! CINE ESTE, DE FAPT, FEMEIA CARE I-A SCHIMBAT VIAȚA DESIGNERULUI)

Mihai Albu, destăinuiri emoționante despre mama sa

Creatorul de pantofi a primit din partea mamei sale cele mai importante sfaturi despre viață, și anume importanța respectului și valorilor familiei.

„De la mama am învățat cât de importante sunt respectul, bunătatea, seriozitatea. Mi-a transmis toate valorile familiei”, a dezvăluit creatorul de pantofi, potrivit wowbiz.ro.

Mihai Albu, amintiri din copilăria sa

Încă de mic copil, Mihai Albu și-a descoperit pasiunea pentru desen, astfel că toate caietele sale era pline de desene, ajungâd să fie deseori mustrat de către profesori și mama sa. (VEZI ȘI: MIHAI ALBU, PLANURI DE ÎNSURĂTOARE CU NOUA PARTENERĂ DE VIAȚĂ. CE ÎNȚELEGERE A FĂCUT CREATORUL DE MODĂ CU FOSTA SA SOȚIE, IULIA ALBU, ATUNCI CÂND AU DIVORȚAT)

„Toate caietele mele din generală erau pline de desene și mai puțin de scris și mai ales cu dictări. Nu exista să nu înfloresc și să fac tot felul de desene în caietele de școală. Mă certa și mama și mă certau și profesorii sau învățătoarea. Asta era o mare problemă”, a mai spus Mihai Albu, pentru sursa citată.

Mihai Albu a vorbit despre relația cu mama sa și cum l-a ajutat să-și formeze o carieră. Sursă foto: captură tv

Ulterior, după moartea tatălui său, creatorul de pantofi a primit chiar din partea mamei sale toată atenția și tot ajutorul pentru a-și urma visul și a deveni un om de succes.

„Îmi vine în minte perioada de după ce a murit tatăl meu, când mama a fost cea care s-a ocupat singură de mine cu meditații, cu multă direcționare înspre a-mi urma visul, acela de a urma cursurile unei facultăți fie de artă, fie de arhitectură.

Știa că îmi place foarte mult să desenez și pentru asta m-a susținut necondiționat. Deși de multe ori eu am vrut să abandonez pentru că am fost la un liceu de matematică – fizică și nu avea profil de desen, cu toate acestea m-a susținut foarte mult.

Mi-a dat direcția în viață și m-a susținut foarte tare. Fiind o mamă singură și eu fiind adolescent sigur că s-a luptat foarte tare”, a încheiat creatorul de pantofi, pentru sursa amintită.