Cum ar fi fost văzut Mario Iorgulescu în spital de familia băiatului ucis în accident. Răsturnare de situație

Publicat: 09/09/2019 | 12:11

Răsturnare de situație în cazul accidentului provocat de Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF. Unchiul lui Dany Vicol, tânărul decedat în urma impactului cu bolidul condus de Mario Iorgulescu, a făcut o declarație șocantă.

Conform celor spuse de unchiul tânărului decedat, Mario Iorgulescu era conștient la Spitalul Elias. Era în picioare, declară bărbatul și ”vorbea ceva incoerent”. Unchiul lui Dany Vicol nu mai știe ce s-a întâmplat ulterior, înSă precizează că, la spital, l-a văzut pe fiul președintelui LPF ”pe picioarele sale și speră ca ”situația” să fie prezentată ”corect”.

„Se întorcea de la un priveghi. În spate era familia (…) A decedat pe loc, nimeni nu l-a mai putut ajuta. Mario era conştient, era în picioare, vorbea ceva incoerent. Mario, la Elias, vorbea! Sper ca presa să prezinte corect situaţia, era conştient, vorbea, nu ştiu după aceea ce s-a întâmplat, dar şi la Elias l-am văzut pe picioarele lui. Părinţii sunt în stare de şoc, am avut nevoie de ambulanţă şi pentru tatăl nepotului meu, dar şi pentru mama, a cărei zi de naştere este azi”, a declarat unchiul tânărului decedat, la Radio Sport 1, potrivit click.ro.

Acum, Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, se află în stare gravă la Spitalul Elias, fiind intbuat şi ventilat mecanic. În momentul accidentului, acesta se afla la volanul unui bolid Aston Martin DBS.