Cum a încercat o româncă să-și păcălească iubitul italian că băiatul pe care îl născuse e al lui. Detaliul care a dat-o de gol

Publicat: 11/10/2022 | 09:39
Sursă foto: Pexels

Situație desprinsă din filmele psihologice! O româncă a încercat să își păcălească iubitul italian, cu testul de paternitate. Femeia a încercat să îl convingă, de faptul că, băiețelul pe care îl născuse este al lui. Însă, planul n-a fost dus până la capăt, pentru că a fost dată de gol! Iată toate detaliile mai jos, în articol.

O româncă a încercat să își păcălească iubitul italian că fiul pe care îl născuse este al lui. Întreaga poveste a început în anul 2013, când cei doi s-au cunoscut într-un restaurant din Toscana. În localul din provincia Lucca, românca și italianul au descoperit că au o pasiune comună, și anume dansul.

Vezi și METODA PRIN CARE O ROMÂNCĂ A SĂRĂCIT UN ITALIAN DE APROAPE 800.000 DE EURO. BĂRBATUL A AJUNS PE STRĂZI

A trăit în concubinaj cu italianul și a devenit, din nou, mămică

La vremea respectivă, românca lucra ca sezonieră în Italia. Ulterior, a revenit în țară, unde avea o relație cu un bărbat, dar și doi copii. Chiar dacă femeia s-a întors acasă, la familie, între ea și italianul din Pietrasanta începuseră să apară fiorii dragostei. Patru ani mai târziu, românca a devenit, din nou, mămică, după ce a decis să trăiască în concubinaj cu bărbatul din Italia. Povestea, însă, nu se încheie aici.

Citește și IMAGINI VIRALE CU UN TURIST DIN SUA! CUM A „AGĂȚAT” O ROMÂNCĂ ÎN BUCUREȘTI: „E PRIMEA MEA NOAPTE ÎN ROMÂNIA. VREI SĂ MĂ..”

Situația între româncă și italian s-a complicat, ulterior. Pe măsură ce bebelușul creștea, bărbatul a sesizat câteva detalii, ciudate, la cel mic. Acesta avea părul blond și ochii albaștri. Trăsăturile erau diferite de ale lui și a început să își pună semne de întrebare referitoare la paternitate. Italianul, care este brunet cu ochii negri, a declarat că în familia sa nu există persoane cu părul blond sau ochi albaștri.

Italianul a făcut un test de paternitate. Rezultatul: nu era fiul lui

Măcinat de incertitudini, italianul a mers să facă un test de paternitate. Astfel, bărbatul a aflat că nu el este tatăl copilului. În tot acest timp, românca a depus tot efortul să-l convingă pe bărbat de contrariu, mergând până într-acolo  încât să îl convingă să facă testul, fără să știe, însă, că italianul deja luase această decizie.

Bizar este că testul ADN, făcut de româncă, a ieșit pozitiv, rezultând că băiatul ar fi al italianului. Nelăsându-se „dus de nas” concubinul a dus-o la un genetician. S-a demonstrat, astfel, că testul româncei era de fapt, măsluit.

Ulterior, femeia a recunoscut că a plătit 150 de euro, pentru a falsifica testul, și că fiul ei a apărut, în urma unei aventuri de-o noapte cu un alt bărbat. Italianul a sesizat poliția în această situație. Românca a fost cercetată pentru înșelăciune și, în data de 7 octombrie 2022, a fost condamnată la un an de închisoare, arată rotalianul.com.

Vezi și CAZ STRANIU ÎN ITALIA: O ROMÂNCĂ AR FI PLĂTIT UN CRIMINAL CA SĂ-I UCIDĂ VECINA. CUM SE APĂRĂ FEMEIA

Sursă foto: Pexels