Cum a pierdut Simona Halep peste 1 milion de dolari într-o singură oră!

De: Cancan
Publicat: 10/06/2017 | 20:16

Simona Halep a fost foarte aproape de cucerirea trofeului la Roland Garros şi încasarea unui cec de 2,1 milioane de euro! Românca a condus cu 1-0 la seturi şi se distanţase la 3-0 în cel de al doilea set, moment în care soarta meciului a început să se schimbe radical.

Halep nu a mai reuşit să facă faţă atacurilor decisive ale letonei, iar Ostapenko a început să acumuleze game după game pe tabela de scor. De la 3-0 pentru Halep, scorul a devenit 4-3 pentru Ostapenko. În cele din urmă, letona şi-a adjudecat cel de al doilea set cu 6-4.

Soarta celui de al treilea set a fost aproape similară cu cea a setului doi. Halep a făcut break rapid şi a condus cu 3-1, dar, din nou, nu a reuşit să menţină avansul şi setul a fost adjudecat de letonă cu 6-3. În setul trei Simona Halep a pierdut 5 game-uri la rând!

Un punct foarte important al meciului s-a disputat în decisiv, la scorul de 3-3. Ostapenko a câştigat game-ul 7 cu foarte mult noroc, o minge ce s-ar fi dus mult afară a letonei lovind fileul şi intrând în terenul Simonei Halep.

Simona Halep a primit pentru participarea în finală 1.060.000 euro şi 1.300 de puncte WTA, în timp ce letona a fost recompensată cu 2.100.000 euro şi 2.000 de puncte WTA. Practic vorbim de o diferenţă de peste 1 milion de euro, bani care au fost pierduţi de Simona Halep într-o singură oră!