Cum a reacționat un taximetrist din București după ce un client l-a înjurat. Camerele de supraveghere au filmat tot

Publicat: 04/01/2020 | 10:27
Cum a reacționat un taximetrist din București după ce un client l-a înjurat. Camerele de supraveghere au filmat tot

Incident șocant în București, după ce un taximetrist, supărat pe clientul său, a coborât din mașină, s-a apropiat de acesta și a recurs la violență. Camerele de supraveghere au surprins momentele, iar un martor a filmat, la rândul său, întreaga scenă.

Taximetristul îl lovește cu sălbăticie pe bărbatul respectiv, iar acesta, la un moment dat, cade la pământ. Pare inconștient, dar taximetristului nu-i pasă. Se urcă în mașină și demarează în trombă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

A fost identificat bărbatul cu care tânărul a avut altercația

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că victima este un tânăr de 23 de ani. Acesta a fost dus la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale și tratament, numai că totul se complică. Cel agresat nu dorește să depună plângere împotriva taximetristului, iar polițiștii au, cum se spune, mâinile legate.

Cu privire la imaginile apărute în spațiul virtual, referitoare la o agresiune stradală, facem următoarele precizari: În data de 30.12.2019, în jurul orei 03.15, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe o stradă din sectorul 3, pe partea carosabilă, este căzut un tânăr. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 11, precum și echipaj de prim ajutor. Tânărul de 23 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. A fost identificat bărbatul cu care tânărul a avut altercația.  Cercetările sunt continuate, din oficiu, de Secția 11 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Precizăm că până la acest moment partea vătămată nu a formulat plângere”, se precizează într-un comunicat al Poliției.