Cum a sărbătorit Alexandra Ungureanu după ce a câștigat „Bravo, ai stil! Celebrities! „Trebuie să recunosc, sunt fericită”

Publicat: 20/12/2020 | 15:28

Alexandra Ungureanu a fost încoronată drept câștigătoarea „Bravo, ai stil! Celebrities”. Datorită stilului său unic, vedeta a reușit să convingă atât jurații, cât și publicul și a pus mâna pe marele premiu.

Alexandra Ungureanu a fost uimită și mulțumită de reușita ei. După ce multă vreme a fost criticată pentru stilul atipic pe care l-a abordat, acum a demonstrat tuturor că a ales calea cea bună. Imediat după ce marea finală s-a încheiat, câștigătoare s-a retras acasă, unde a făcut noapte albă, pentru că a stat și a citit toate mesajele pozitive pe care le-a primit de la fani. (CITEȘTE ȘI: ALEXANDRA UNGUREANU A CÂŞTIGAT BRAVO, AI STIL! CELEBRITIES! PRIMA REACŢIE DUPĂ CE A LUAT 100.000 DE LEI DE LA KANAL D)

„Nici nu pot să spun exact ce simt. Am ajuns acasă, după finală, atât de încărcată cum nu am mai fost. Nu am dormit, am stat și am citit mesajele primite de la oameni, de la niște oameni minunați. Nu mi-am putut imagina că anul acesta, un an dificil pentru noi, artiștii, să am parte de atât de multă iubire și susținere”, a declarat Alexandra Ungureanu, pentru WOWbiz.ro.

„Trebuie să recunosc, sunt fericită”

Alexandra Ungureanu a fost copleșită la aflarea rezultatelor. Artista a mărturisit că acest titlu vine ca o încoronare a eforturilor sale de ani de zile. Concurenta este împlinită și mulțumită că a reușit să demonstreze că se poate și altfel. (VEZI ȘI: RALUCA BĂDULESCU, COMENTARII ACIDE DESPRE ALEXANDRA UNGUREANU: ”EU O CONSIDER UN EXTRATERESTRU”)

„Vă spun sincer, premiul financiar este cel mai puțin important. Dar coroana pe care am primit-o, pe care am dus-o acasă, care a demonstrat că, în ultimii ani, am făcut, ca artist și ceva în stil, este tot ceea ce contează. Este dovada că nu am lucrat degeaba, că am realizat ceva… Iar senzația pe care o am acum, când am reușit să mă fac înțeleasă, când am demonstrat că există și un stil care poate fi altfel decât mainstreem-ul, că am câștigat acest concurs în fața unor concurente extraordinare, este una pe care o consider neprețuită. Trebuie să recunosc, sunt fericită…”, a mai spus Alexandra Ungureanu, potrivit sursei citate.