Cum arată Ana Morodan goală! ”Contesa digitală” s-a lăsat pozată în cadă

De: Cancan
Publicat: 03/04/2019 | 14:11

Spre bucuria ei, Ana Morodan a părăsit în sfârșit Asia Express, competiție care a solicitat-o peste măsură, după cum ea însăși a recunoscut. Cum era firesc, primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns acasă a fost să se răsfețe. (Vezi și: CUPOANE REDUCERI)

Eliminarea echipei Ana Morodan – Adrian Teleșpan din show-ul difuzat de Antena 1 a stârnit noi controverse, existând două tabere de fani: cei care îşi doreau ca cei doi să stea mai mult la „Asia Express“, fiind considerați ”sarea și piperul” emisiunii, şi cei care abia aşteptau ca aceştia să se întoarcă în România.

Ana Morodan s-a bucurat cel mai mult de eliminare, pentru că-și dorea foarte mult să revină acasă și să se întoarcă la traiul ei dulce.

Drept dovadă, în urmă cu doar câteva zile, Ana Morodan a postat pe Instagram o fotografie în care apare goală, în cadă, imagine ce a strâns aproape 20.000 de like-uri. Aceasta nu este însă singura fotografie de acest fel postată pe reţelele de socializare de fosta concurentă de la „Asia Express“.

În toamna anului trecut, când emisiunea „Asia Express“ încă nu fusese difuzată, Ana Morodan posta pe Instagram fotografii din concedii, în care apărea goală, acoperită doar de un cearşaf. Deoarece nu era atât de populară ca acum, imaginile strângeau în jur de 5.000 de like-uri.