Cum arată astăzi Mariana, cea mai grasă femeie din România? În 2013, cântărea 240 de kilograme

De: A. D.
Publicat: 05/02/2020 | 18:21

Mariana a fost declarată în anul 2013 cea mai grasă femeie din România. După șapte ani, a reușit să slăbească și să se schimbe radical. Viața ei este mult mai bună și mai sănătoasă acum.

În 2013, la numai 25 de ani Mariana Buica cântărea 240 de kg și la acel moment viața ei era pusă în pericol din cauza grăsimii care îi inunda mai multe organe vitale. Ea a trebuit să încerce să își schimbe viața și toate obiceiurile, pentru că altfel se supunea unor riscuri uriașe.

Acum, la șapte ani după ce a primit titulatura de cea mai grasă femeie din România, Mariana Buica a reușit să scape de un număr impresionant de kilograme și să trăiască o viață normală. Este mamă a doi copii și pentru că a primit ajutor, poate să fie alături de ei mult timp de acum înainte.

Femeia a reușit să slăbească mai mult de 100 de kilograme și să reducă semnificativ numărul de riscuri la care era supusă din cauza greutății. După mai multe încercări eșuate de a face mișcare sau de a ține niște diete luate de pe internet, a reușit să găsească soluția cea mai bună pentru ea.

Mariana a fost supusă unei operații după care a început să țină o dietă draconică, cu ajutorul căreia a pierdut 140 de kilograme în 10 luni. Așa a reușit să își îndeplinească unul dintre cele mai mari visuri din viața ei.

„Nu aș mai putea să duc acum 100 de kg, îmi mai aduc aminte cum mergeam acasă sprijinită de pereți și ajutată de mama. Ajutată la încălțat, să fac baie, în absolut orice. Acum nu mai am dureri de spate sau de genunchi”, spunea Mariana în 2014, potrivit playtech.ro.