Cum arata Libia dupa Gaddafi: Mormane de schelete carbonizate

De: Cancan
Publicat: 29/08/2011 | 00:00
Moarte. Peste 80 de oameni au fost lasati sa putrezeasca in spitalul controlat de oamenii dictatorului

Pe masura ce rebelii libieni iau noi teritorii din mainile oamenilor lui Muammar Gaddafi, ies la iveala tot mai multe atrocitati comise de acest regim in ultimele saptamani. Aproximativ 50 de schelete carbonizate au fost descoperite sambata intr-o inchisoare de langa o baza militara care adapostea trupele de elita ale Brigazii 32, conduse de Khamis, unul dintre fiii dictatorului. „Acesti barbati au fost ucisi cu Kalasnikovuri si cu grenade, apoi au fost arsi”, a declarat un medic libian. O descoperire similara a fost facuta si intr-un spital din Tripoli, unde au fost gasite peste 80 de cadavre in stare de putrefactie ale unor persoane care nu au primit ingrijiri medicale in cele cinci zile in care institutia s-a aflat sub controlul oamenilor lui Gaddafi. Totodata, cinci femei care au facut parte din celebrelele garzi de corp feminine ale lui Muammar Gaddafi sustin ca au fost violate de dictatorul libian si de fiii lui, potrivit „Sunday Times of Malta”. Intre timp, despre Gaddafi se crede ca ar fi reusit sa fuga in Zimbabwe, ajutat de presedintele acestui stat, Robert Mugabe, conform „Daily Mail”. Potrivit unui purtator de cuvand al insurgentilor, peste 10.000 de detinuti au fost eliberati din inchisorile regimului colonelului libian din momentul in care rebelii au preluat controlul asupra Tripoli. Cu toate acestea, aproape 50.000 sunt inca dati disparuti, iar locuitorii din capitala sI din jurul Tripoli au descoperit cateva gropi comune in preajma inchisorilor. Potrivit corespondentilor presei internationale la Tripoli, ambele tabere – pro- sI anti-Gaddafi – au comis nenumarate atacuri sI executii arbitrare in lupta pentru controlul asupra capitalei. Desi situatia parea sa se fi calmat ieri la Tripoli, linistea fiind sparta doar de cateva focuri de arma sporadice, victimele confruntarilor deosebit de violente din ultimele zile erau abandonate in continuare pe strazile din Tripoli. In cartierul pro-Gaddafi Abu Salim, din sudul capitalei, aproximativ 20 de cadavre au fost lasate sa putrezeasca la soare, intr-o intersectie din apropierea cartierului general al dictatorului. Trupurile erau legate sI aveau urme de gloante in spate, semn al unei executii. Ieri, insurgentii libieni au reusit sa ajunga la numai 30 de kilometri de orasul Sirt, din vestul tarii, fieful lui Muammar Gaddafi. Ei au anuntat ca sunt dispusi sa negocieze cu triburile pentru a prelua controlul orasului pe cale pasnica. Unii lideri rebeli erau de parere ca Muammar Gaddafi sI fiii lui nu au reusit sa fuga in Zimbabwe sI ca s-ar fi refugiat la Sirt.