Cum arată soția lui Ștefan Bănică Jr. în costum de baie, la un an și jumătate după ce a născut

Publicat: 06/07/2021 | 15:40

Soția lui Ștefan Bănică Jr. a slăbit spectaculos după ce a născut. Lavinia Pârva nu s-a lăsat până nu a ajuns la formele pe care și le dorea, iar acum își afișează cu mândrie silueta.

După ce a dat naștere primului ei copil, Lavinia Pârva a reușit să ajungă din nou la silueta pe care o avea înainte de sarcină. La aproape un an și jumătate de când a devenit mămică pentru prima oară, Lavinia Pârva este de nerecunoscut! După ce a adoptat un stil de viață sănătos și a mers la sală, soția lui Ștefan Bănică Jr. a reușit să slăbească spectaculos.

În urmă cu câteva zile, Lavinia Pârva și-a făcut bagajele și a plecat să se relaxeze în Grecia, alături de Ștefan Bănică Jr. Vedeta își ține fanii la curent cu tot ceea ce face, iar recent s-a lăsat surprinsă de artist într-o ipostază de zile mari. Bruneta s-a fotografiat într-un costum de baie, format din două piese, care i-a scos în evidență abdomenul bine lucrat și trupul tonifiat. Ce-i drept, nici n-ai spune că Lavinia este mămică, iar fanii n-au contenit cu laudele la adresa ei.

Lavinia Pârva a slăbit spectaculos (sursa FOTO: Instagram)

S-a căsătorit în secret

Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu iubita lui, Lavinia Pârva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, în toamna lui 2017. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria!

Iar viața celor doi s-a schimbat radical de când a venit pe lume micuțul Alexandru.

”Este o perioadă în care s-au intensificat toate emoțiile și trăirile, o perioadă în care, deși este recomandat să stau mai liniștită, simt că pot muta munții din loc. Am capacitatea, parcă, să fac de două ori mai multe lucruri, doar suntem doi, nu?! Râd mai mult, sunt foarte distrată și, totodată, parcă am mai multă inspirație. Am o perioadă în care îmi place mai mult ca niciodată să compun, să scriu texte, dar îmi place să îmi petrec timpul și acasă citind sau căutând idei pentru camera bebelușului (…)

Cred că momentul ne-a ales pe noi. Eu nu am programat niciodată momentele importante din viața mea. Am avut mereu certitudinea că, dacă un lucru este menit să se întâmple, se va întâmpla cu siguranță. Această minune a venit la momentul potrivit în viața noastră, fără programări sau lucruri premeditate.

Mi-am dorit, în schimb, ca acest lucru să vină atunci când eu sunt suficient de matură și responsabilă, astfel încât să-i ofer o educație și o viață bună celui mic. Nu știu dacă am ajuns acolo, dar sper să fiu o mamă bună și să-i ofer copilului meu tot ce e mai bun și mai frumos pe această lume…, a mărturisit Lavinia, în urmă cu ceva timp.