Cum arată vila din Malibu, de șapte milioane de dolari, a prințului Harry și a lui Meghan Markle!

De: L.N.
Publicat: 25/02/2020 | 18:00

Prințul Harry și Meghan Markle au planuri mari în viitorul apropiat! Cei doi foști duci de Sussex plănuiesc să cumpere o vilă extrem de luxoasă, în valoare de șapte milioane de dolari, în Malibu. Meghan și Harry își doresc să se mute în California, pentru a fi mai aproape de mama ducesei, Doria Ragland. În prezent, aceștia locuiesc în Canada.

Potrivit Daily Mail, cuplul și-ar dori să se mute într-o casă spectaculoasă, deținută în prezent de starul Baywatch, David Chravet și soția acestuia, Brooke Burke.

Casa care arată ca un palat, și pe care o puteți vedea în galeria foto a acestui articol, are nu mai puțin de opt dormitoare, 10 băi, o sală de cinema, garaj pentru patru mașini, o piscină și un teren de tenis.

Dacă se vor muta în această casă, Harry și Meghan vor fi vecini cu nume mari de la Hollywood, precum Robert Downey Jr, Mel Gibson, Dick Van Dike și Caitlyn Jenner.

Vila se află la aproximativ 50 de kilometri de cea a Doriei Ragland, din Windsor Hills.

Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, vor înceta orice activitate în numele familiei regale începând cu data de 31 martie.