Cum au fost surprinse două prostituate din Constanța, ieșite „la treabă”. Nici viscolul și nici troienele nu le opresc să producă bani

Publicat: 08/02/2021 | 12:21

Nici frigul și nici zăpada nu le-au oprit pe două prostituate din Constanța să iasă la treabă. Îmbrăcate corespunzător, cele două au așteptat cuminți pe marginea străzii clienții, în ciuda faptului că în zona respectivă patrula un echipaj de poliție.  

Două prostituate din Constanța au fost văzute în plină stradă, pe Variantă, în ciuda pandemiei de coronavirus. Îmbrăcate de iarnă, cele două s-au făcut că nu observă un echipaj de poliție care trece pe lângă ele și și-au continuat treaba.

Încă din 2014, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, prostituţia este considerată doar contravenţie. Mai exact, potrivit legii 61/1991, atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte sau acceptarea sau tolerarea practicării faptelor în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective se consideră contravenţii şi se sancţionează cu amendă, scrie replicaonline.ro. 

În ciuda faptului că prostituatele continuă să iasă pe Varianta Constanței, polițiștii aplică singurele măsuri în acest sens sunt amenzile, care se pare că nici acestea nu le opresc pe fete din a-și face treaba.

Româncele se umplu de bani, în pandemie, în Marea Britanie

Poliția din Marea Britanie a găsit opt romance care erau exploatate sexual într-un bordel respectând regulile de igienă impuse în pandemia de coronavirus. În descinderea organizată de forțele de ordine britanice au fost găsite afișe de sănătate și certificate de securitate pentru COVID-19.

The Guardian, potrivit News.ro, notează că un astfel de bordel produce profit de circa un million de lire sterline pe an.

Un flacon uriaş cu dezinfectant pentru mâini se afla la intrarea în bordel, scrie cotidianul britanic, care precizează că operaţiunea a avut loc în urmă cu trei săptămâni, în baza unui ”pont”.

”La prima vedere nu arăta ca un loc în care aveau loc infracţiuni şi o exploatare sexuală”, declară o specialistă în ajutarea victimelor traficului sexual, Cristina Huddleston, care a luat parte la operaţiune.