Cum decurgeau intâlnirile amoroase cu Gregorian Bivolaru în exil. ”Era un miros puternic…”

De: Cancan
Publicat: 27/02/2016 | 13:32

 

Românca, practicantă de yoga, s-a dus la Paris să-l întâlnească pe liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, şi a ajuns în celebrul cartier roşu al Parisului, unde e şi cabaretul Moulin Rouge. Bivolaru locuia acolo clandestin, după ce părăsise Suedia, ţara care îi oferise azil politic. De altfel, în momentul când a fost capturat vineri la Paris, el avea asupra sa acte false de identitate, bulgăreşti!

Gregorian Bivolaru

Roxana Chirilă, o yoghină din România, a povestit pentru postul naţional din Finlanda cum s-a întâlnit la Paris cu Bivolaru şi a ajuns chiar în apartamentul acestuia. „De la gară am fost luată de unul dintre şoferii care lucrează pentru Grig în Paris. Mi-a zis să-mi pun o pălărie şi nişte ochelari, care aveau hârtie pe interior, ca să nu văd pe unde mergem. Şi am zis, ok, e ciudat. Locuia într-un apartament cu o cameră. Era foarte, foarte cald… Nu sunt sigură, cred că erau vreo 40 de grade Celsius sau ceva de genul acesta. Era imposibil de cald. Am început să ameţesc şi era un miros puternic de mentă în aer”, a povestit Roxana Chirilă.

 

 

Justiţia franceză va analiza motivele pentru care România cere extrădarea lui Gregorian Bivolaru şi dacă infracţiunile pentru care acesta este acuzat sunt incriminate şi de legea franceză. În cazul în care se decide extrădarea, Guru Bivolaru poate face recurs.

(Gabriel Niculescu)