Cum i-a îngenuncheat Andra Măruță în seara de Crăciun pe toți ceilalți concurenți din piață ai Pro Tv-ului. Artista a fost numărul 1

Publicat: 27/12/2023 | 12:55
Andra a făcut show total pe scenă

Andra a făcut spectacol în seara de Crăciun pe micile ecrane. Ceilalți concurenți din piață ai Pro TV-ului au fost îngenunchiați de show-ul artistei. Soția lui Cătălin Măruță a fost numărul 1 în zi de mare sărbătoare.

Citește și: SMILEY NU MAI FACE PERECHE CU PAVEL BARTOȘ LA PRO TV! ÎN NOAPTEA DINTRE ANI, ACTORUL VA AVEA O SUPERBĂ PARTENERĂ DE PREZENTARE

În prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, Pro TV a difuzat concertul susținut de Andra, „Tradițional 2”. Spectacolul, în care artista a cântat alături de Orchestra Fraților Advahov, a cucerit publicul de acasă. Astfel că show-ul a înregistrat o audiență semnificativă, întrecând posturile concurente.

Andra Măruță a ajutat Pro TV să îngenuncheze concurenții de pe piață

Concertul „Tradițional 2” susținut de Andra Măruță a propulsat Pro TV-ul pe locul 1 în topul audiențelor. Spectacolul a înregistrat 21,7% share faţă 12% şi 10,1% înregistrate de Antena 1, respectiv Kanal D. Iar în minutul de aur, 1,150,000 telespectatori au urmărit show-ul pe micile ecrane.

„«Tradițional 2» este o producţie artistică deosebit de complexă, ce combină muzica live, de la genuri precum muzica populară, pop, până la influenţe rock şi hip-hop. Diversitatea artiştilor participanţi şi varietatea stilurilor muzicale au contribuit la crearea unei experienţe unice pentru public.

Concertul «Tradițional 2» este mai mult decât un spectacol muzical; este o călătorie emoţională şi culturală. Prin fiecare notă şi vers, publicul descoperă tradiţii, poveşti de iubire şi bucurii autentice care ne conectează la rădăcinile noastre româneşti.”, au transmis organizatorii show-ului prin intermediul unui comunicat de presă.

Andra a cucerit publicul cu show-ul „Tradițional 2”/ Sursa foto: Instagram

”Tradițional 2” este o continuare a producției ”Tradițional” din 2019. La acea vreme, show-ul a înregistrat un succes formidabil. Cele 15 reprezentanții au fost toate sold-out, având aproape 100.000 de spectatori. Concertul a fost susținut în România, Italia și Marea Britanie.

Citește și: CĂTĂLIN MĂRUȚĂ, DERAPAJE ȘOCANTE ÎN ULTIMA PERIOADĂ! DUPĂ CE A JIGNIT UN INTERNAUT, O ATACĂ ȘI PE GEROGIANA LOBONȚ

Și concertul ”Tradițional 2” va ajunge pe scenele din străinătate, nu doar în România. În luna martie, Andra va cânta pe OVO Arena Wembley din Londra, Marea Britanie, la o zi distanță de show-ul lui James Artur. Soția lui Cătălin Măruță va fi primul artist român care performează în această locație. În prima zi de la punerea în vânzare a biletelor, au fost ocupate 5000 de locuri.

Andra va mai susține concertul ”Tradițional 2” și în Stuttgart, pe 6 aprilie. Iar la București, oamenii pot vedea show-ul în 2 zile, 27 şi 28 aprilie 2024, la Sala Palatului.