Cum i-am filmat la două luni de la logodna secretă! Primele imagini cu tenismena Andreea Mitu & ”perversul de la grădiniţă”

De: Cancan
Publicat: 21/01/2017 | 00:00

Au trecut numai două luni de la logodnă, dar niciunul dintre ei nu s-a comportat ca şi cum ar fi foarte îndrăgostit. Imaginile obţinute de CANCAN.RO îi arată distanţi pe tenismenă şi pe logodnicul ei, mergând departe unul de celălalt, în timp ce se pregăteau să intre la un restaurant din nordul Capitalei.

Andreea Mitu (25 de ani) a avut o perioadă foarte bună după ce s-a despărţit de fostul iubit, ajungând în iunie 2015 până pe poziţia 68 WTA, cea mai bună din carieră. Tenismena dădea de înţeles, după ultima despărţire, că statutul de jucătoare singură o ajuta pe terenul de tenis, fiind mai concentrată la joc şi reuşind rezultate mult mai bune ca atunci când se afla într-o relaţie. „M-am despărţit de iubitul meu în aprilie. Sunt mai liniştită. Coincidenţă sau nu, de atunci am bătut-o pe Bouchard, la Fed Cup, şi am reuşit să ajung până-n optimi la Roland Garros”, declara în iunie 2015 Andreea Mitu.

Se pare că, într-adevăr, relaţiile serioase afectează evoluţiile Andreei Mitu pe terenul de tenis. Iar mai serioasă decât logodna este doar căsătoria. Andreea Mitu a căzut dramatic în clasamentul WTA, fiind în prezent pe locul 212 la simplu.

Andreea Mitu şi logodnicul ei au părut distanţi la întâlnirea pe care au avut-o

Andreea Mitu face parte din echipa de Fed Cup a României, echivalentul Cupei Davis la feminin. Ea a jucat pentru reprezentativa României atât meciuri de simplu, cât şi de dublu. Victoria obţinută la Fed Cup în faţa canadiencei Eugenie Bouchard este cea mai importantă din cariera Andreei Mitu. Românca a învins-o atunci pe Bouchard cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1. Bouchard se afla atunci pe locul 7 WTA.

Un alt meci foarte important pe care l-a disputat la Fed Cup în tricoul României a fost unul de dublu, împotriva reprezentativa Cehiei, alături de Raluca Olaru. Dublul Mitu/Olaru a pierdut atunci în faţa perechii Karolina Pliskova/Barbora Strycova, cehoaicele impunându-se cu scorul de 6-2, 6-3. 

 

This browser does not support the video element.