Cum i-ar putea afecta financiar pe români conflictele din Siria! Vor scoate bani din buzunar pentru asta

De: Cancan
Publicat: 28/08/2013 | 13:18

„Un alt efect al incertitudinlor recente din Orientul Mijlociu a fost o creştere de aproape 5% a preţului petrolului în cursul ultimelor două zile, care prezintă riscuri şi pentru preţul benzinei în România. Conform estimărilor noastre, variaţiile preţului global al petrolului se transferă în proporţie de aproximativ 50% în preţurile benzinei la pompă, astfel că ajustarea automată în urma evoluţiilor recente s-ar traduce printr-o creştere de 2,5%, de la nivelul actual de aproximativ 6 lei/litru la aproximativ 6,15 lei/litru”, se arată într-o analiză a ING Bank, citata de Mediafax.

Având în vedere ponderea de aproximativ 8% a carburanţilor în coşul de consum, presiunile de pe piaţa energiei ar putea influenţa semnificativ inflaţia, notează analiştii băncii.

Preţul petrolului a atins miercuri dimineaţă cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în urcare puternică în ultimele zile, din cauza temerilor că situaţia tensionată din Siria s-ar putea extinde şi ar putea perturba livrările de ţiţei din Orientul Mijlociu.

Preţul de referinţă al petrolului pentru piaţa americană a crescut miercuri cu până la 3%, după o majorare de 2,9% în şedinţa de marţi.

Astfel, cotaţia a avansat la New York cu 3,23 dolari, la 112,24 dolari pe baril, cel mai ridicat preţ din mai 2011. Rulajul pieţei depăşeşte cu 370% media ultimelor 100 de zile.

Ionut Chiperi