Cum isi pot recupera banii pagubitii FNI

De: Cancan
Publicat: 16/11/2007 | 00:00

CALCUL. Sumele pe care le vor primi pagubitii de la FNI sunt stabilite de AVAS si variaza in functie de banii depusi Regula. Conditia principala este ca solicitantii sa faca parte din Asociatia ANI-FNI Alina Paula Oprea Persoanele pagubite in urma prabusirii Fondului National de Investitii (FNI) pot sa-si recupereze banii daca depun cereri la sediul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Bogdana Ghitas, reprezentant avas, a declarat pentru CANCAN ca isi pot recupera banii doar cei 21.000 de membri ai Asociatiei ANI-FNI. Suma despagubita este stabilita de catre AVAS, in functie de cat a depus fiecare persoana in parte. Cererile se depun la sediul AVAS din Capitala, de pe strada Promoroaca nr. 9 – 11, sector 1. Ele vor fi solutionate in functie de data depunerii lor, dar si de data completarii dosarului. Dosarul trebuie sa contina urmatoarele acte: – cererea adresata AVAS, privind efectuarea platii (care se gaseste in format standard pe portalul AVAS); – copia actului de identitate; – extras al contului in care se efectueaza plata, in original. Acesta trebuie sa apartina creditorului; – declaratie notariala tip, in original (care se afla tot pe site-ul AVAS). Succesorii creditorilor care au decedat trebuie sa prezinte actele de succesiune din care sa reiasa calitatea de succesor in copie legalizata. Informatii suplimentare pot fi obtinute la numerele de telefon 021.303.64.70, 0788.304. 870 si 021.303.62.84, de luni pana joi, intre orele 10.00 si 16.00. Dosarele se depun in zilele de luni, miercuri si vineri, intre orele 10.00 si 13.00. Actele solicitate se pot trimite si prin posta.