Cum l-a scos din minti Hugo Broos pe Porumboiu

De: Cancan
Publicat: 02/06/2008 | 00:00

TEAPA. Finantatorul moldovenilor a fost sigur, la un moment dat, ca echipa sa va fi pregatita de belgian DE NECLINTIT. Pe Broos nu l-a impresionat salariul european care i s-a oferit Pretentios. Antrenorul care trebuia sa semneze cu FC Vaslui a refuzat oferta. Motivul: „Nu este un club profesionist” Sebastian Stan, Cristian Blanuta Tehnicianul belgian a fost alesul lui Adrian Porumboiu. Numai actele nu erau semnate, ca negocierile s-au desfasurat perfect pentru finantatorul moldovenilor. Lovitura de teatru ieri. Hugo Broos a refuzat oferta. Contactat telefonic, antrenorul si-a expus motivele pentru care i-a spus „pas” lui Porumboiu: „Nu este un club profesionist. Infrastructura, organizarea de acolo nu sunt pe masura mea. Si, nu in ultimul rand, am tinut cont de parerea familiei mele”. Broos a specificat apoi ca este dispus sa pregateasca o echipa din Romania: „Sunt un antrenor liber de contract, deci astept sa fiu contactat”. Va accepta insa in conditiile in care clubul ofertant va fi bine pus la punct din toate aspectele. Adrian Porumboiu a ramas masca atunci cand a auzit: „Nu cred ca a spus asa ceva. Eu am vorbit cu el chiar acum cateva minute. Stiu bine ce a spus si de ce nu vine. Chiar eu i-am prezentat situatia infrastructurii si i-am zis ca doar doua stadioane de la noi o au la nivel european”, a precizat Porumboiu. A continuat: „Stiti de ce nu a venit Broos? Pentru ca eu am vrut sa semneze pentru doi ani, dar el vroia doar unul singur. Cat voi fi eu la FC Vaslui, nu voi accepta la echipa antrenori sau jucatori care sa semneze pentru mai putin de doi ani. Pe Broos l-am inteles, era vorba de familia lui”.

A negociat cu noua antrenori

Dupa ce a precizat ca Hugo Broos a avut „o oferta de nerefuzat, una europeana”, Adrian Porumboiu a dezvaluit ca a negociat cu noua antrenori pana acum, dupa ce Sandoi a plecat. Intre acestia, Mihai Stoichita , cel care l-ar fi adus la Vaslui pe Tica Danilescu, insa ultimul nu a fost lasat de Dinamo. Porumboiu se plangea, ieri, ca nu are posibilitatea de a angaja un tehnician roman: „Toti sunt sub contract. Ce sa fac, o sa pun unul strain. Tocmai acum negociez cu un antrenor cu nume”. (S.B.)